Şanse infime să avem în 2020 un vaccin împotriva SARS-CoV-2

Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 iunie 2020

Şanse infime să avem în 2020 un vaccin împotriva SARS-CoV-2

Entuziasmul legat de găsirea rapidă a unui vaccin împotriva coronvirusului s-a diminuat mult, iar specialiştii îndeamnă la calm. Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) afirmă că "'este improbabil'' ca în acest an să existe un tratament "pe deplin eficient" sau un vaccin împotriva SARS-CoV-2, subliniind că distanţarea personală, purtarea măştii de protecţie în locurile publice şi igiena mâinilor sunt măsurile care ajută la reluarea vieţii sociale, relansarea economiei şi "evitarea unei catastrofe sanitare în sezonul rece".

Potrivit PRIMER, care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară, în ciuda eforturilor fără precedent ale statelor lumii, oamenilor de ştiinţă şi industriei farmaceutice este improbabil ca 2020 să aducă un tratament "pe deplin eficient" împotriva COVID-19 şi "cu atât mai puţin" un vaccin care să poată fi utilizat la scară largă. Directorul executiv PRIMER, Dragoş Damian, citat într-un comunicat, susţine că: "În prezent se află în diverse etape de dezvoltare şi studii clinice un număr de peste 20 de tratamente medicamentoase şi aproximativ 70 de tipuri de vaccinuri, un efort de cercetare la care sunt angrenate peste 250 de centre universitare, 100 de companii farmaceutice şi mai mult de 100 de mii de voluntari sănătoşi şi pacienţi, inclusiv din România". Conform comunicatului, există "semnale încurajatoare" despre unele medicamente care pot trata simptomele infecţiei, reduce gravitatea bolii sau scurta durata ei, însă sunt necesare în continuare cercetări care să identifice care este cel mai eficient medicament împotriva SARS-CoV-2 şi care să fie în acelaşi timp "sigur" pentru pacient. În acest context, se recomandă populaţiei să practice "cu responsabilitate" distanţarea individuală de 1,5 metri, purtarea măştii în toate locurile publice şi igiena mâinilor cu săpun şi dezinfectant, aşa cum o cer specialiştii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Deoarece Astra Zeneca are operatiuni in Romania, de ce nu este inclusa si tara noastra in programul pilot de distributie, ce va avea loc la toamna in Olanda, Franta , Germania si Italia ?!!?

    Tovarasul Arafat are vreo pozitie ? Nu este de importanta STRATEGICA negocierea cu Astra Zeneca filiala din Romania ?!!? 

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4781
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0028
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.6088

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb