Şapte destinaţii turistice pierd vizitatori români în 2026

A.M.
Companii / 14 octombrie, 13:25

Şapte destinaţii turistice pierd vizitatori români în 2026

Şapte din primele zece destinaţii turistice din ţară înregistrează scăderi ale numărului de vizitatori români în primele opt luni din 2026 faţă de anii 2024 şi 2025, în timp ce sosirile de turişti străini cresc în toate aceste zone, potrivit unei analize realizate de BIBI Touroperator remisă redacţiei. Analiza are la bază datele Institutului Naţional de Statistică şi cuprinde Constanţa, Bucureşti, Braşov, Cluj, Sibiu, Mureş, Prahova, Bihor, Suceava şi Vâlcea. Împreună, aceste zece destinaţii concentrează 67,8% din totalul sosirilor şi 71,8% din înnoptările consemnate pe teritoriul naţional. În aceeaşi perioadă, capacitatea de cazare în funcţiune urcă cu 5,8%, până la 44,39 milioane de locuri-zile, în timp ce înnoptările totale avansează cu 2,4%.

Pe segmentul turiştilor români, doar trei destinaţii obţin creşteri faţă de anul precedent: Constanţa, Sibiu şi Mureş. Judeţul Constanţa consemnează 1,81 milioane de sosiri şi 5,60 milioane de înnoptări ale cetăţenilor români, în urcare cu 15,5%, respectiv cu 16,1% comparativ cu 2025. Judeţul Sibiu înregistrează un plus de 4,2% la sosiri şi de 2,1% la înnoptări, iar judeţul Mureş atinge un avans de 5,1% la sosiri şi de 3,8% la înnoptări. În schimb, cererea internă suferă cele mai mari scăderi în Bihor, unde înnoptările românilor coboară cu 19,3%, iar sosirile scad cu 11,8%, până la 306.000 de sosiri şi 731.000 de înnoptări. În Suceava, sosirile românilor scad cu 9,9%, iar înnoptările cu 17,7%, în timp ce Vâlcea afişează scăderi de 7,2% la sosiri şi de 16,1% la înnoptări. Faţă de 2024, înnoptările românilor sunt mai reduse cu 20,2% în Bihor, cu 16,6% în Suceava şi cu 13,8% în Vâlcea. Bucureştiul consemnează scăderi de 9,2% la sosirile românilor şi de 8,8% la înnoptări, iar Braşovul înregistrează un recul de 6,1% la sosiri şi de 5,9% la înnoptări, adică un minus de aproximativ 125.000 de sosiri şi 225.000 de înnoptări faţă de 2024. Clujul raportează scăderi de 2,2% la sosiri şi 2,5% la înnoptări, iar Prahova de 1,3% la sosiri şi 2,2% la înnoptări, transmite sursa citată.

Sosirile de turişti străini cresc în toate cele zece destinaţii, iar volumul înnoptărilor acestora urcă în nouă dintre ele. Prahova are cel mai puternic avans procentual la sosirile din afara ţării, cu 25,0% şi un plus de 16,9% la înnoptări. Constanţa urmează cu o creştere de 23,7% la sosiri şi de 17,3% la înnoptări, până la nivelul de 52.400 de sosiri şi 153.400 de înnoptări. În Bihor, sosirile externe urcă cu 18,8%, iar înnoptările cu 11,4%. Creşteri la ambii indicatori raportează Mureş, cu 15,1% la sosiri şi 12,9% la înnoptări, Cluj, cu 12,5% la sosiri şi 12,6% la înnoptări, precum şi Sibiu, cu 11,7% la sosiri şi 12,5% la înnoptări. Bucureştiul rămâne destinaţia principală pentru străini, cu 719.000 de sosiri şi 1,67 milioane de înnoptări, în urcare cu 4,6%, respectiv 5,5%. În Braşov apar creşteri de 2,2% la sosiri şi 5,0% la înnoptări, iar în Suceava de 5,4% la sosiri şi 8,8% la înnoptări. Singura scădere a înnoptărilor străinilor se produce în Vâlcea, unde coboară cu 0,9%, deşi sosirile cresc cu 7,4%, informează compania.

Extinderea ofertei de cazare depăşeşte ritmul cererii, ceea ce reduce gradul de utilizare în nouă destinaţii. Capacitatea în funcţiune creşte cel mai mult în Sibiu, cu 12,5%, Constanţa, cu 11,7%, Mureş, cu 8,9%, Prahova, cu 6,5%, Bucureşti, cu 5,3% şi Suceava, cu 4,6%. Vâlcea este singurul judeţ din grup unde capacitatea scade, cu 4,9%. Pe fondul acestei dinamici, gradul de utilizare scade de la 26,2% la 24,3% în Sibiu, de la 32,4% la 31,3% în Mureş, de la 33,4% la 27,6% în Bihor, de la 28,0% la 22,6% în Suceava şi de la 34,1% la 30,1% în Vâlcea. Constanţa rămâne singura destinaţie unde gradul de ocupare creşte, de la 47,0% la 48,9%, conform datelor menţionate.

Adrian Voican, preşedinte BIBI Group4Travel, a prezentat contextul şi priorităţile din domeniu:

„Cifrele ne arată o schimbare pe care industria nu o mai poate ignora. Piaţa internă, care a fost motorul turismului românesc în ultimii ani, încetineşte în majoritatea marilor destinaţii, în timp ce incoming-ul creşte aproape peste tot. Dacă trendul se menţine anul 2026 va rămâne un reper extraordinar fiind probabil primul an în care depăşim maximul prepandemic din 2018 si 2019. Este o veste bună, dar încă nu suficientă pentru a compensa reculul cererii interne. În acelaşi timp, deschidem mai multe locuri de cazare decât reuşim să umplem. România are nevoie nu doar de mai multe paturi, ci de mai mulţi turişti şi de şederi mai lungi. Următoarea miză este clară: să stimulăm din nou turismul intern prin vouchere de vacanţă într-un nou ciclu de 5 ani şi să transformăm creşterea incoming-ului într-un motor real al industriei. Aşteptăm prima de incoming promisă de mai multe guverne să fie legiferată şi să producă efecte pozitive”, potrivit comunicatului de presă.

Rezultatul final al anului 2026 depinde de cererea din lunile de toamnă şi din perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru anul 2027, piaţa urmăreşte creşterea duratei sejururilor, promovarea externă, accesibilitatea destinaţiilor şi produse care combină cultura, natura şi relaxarea, în paralel cu menţinerea interesului românilor pentru vacanţele interne, notează sursa citată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb