Gala BURSA 2019Gala BURSA 2019

SĂRACII ŞI BOGAŢII FOTBALULUIUEFA ne-a arătat uşa

D.N.
Ziarul BURSA #Sport /

UEFA ne-a arătat uşa

Reforma competiţiilor fotbalistice intercluburi europene reprezintă o mare înfrângere pentru majoritatea ţărilor din estul continentului, printre care şi a noastră. Practic, forul continental închide, nu foarte discret, uşa primelor două competiţii, Liga Campionilor şi Liga Europa, în interior rămânând destul de puţine naţiuni fotbalistice. Pentru "săraci" a fost inventată o a treia competiţie, UEFA Europa Conference League, care cu siguranţă nu va fi tratată cu foarte mare interes de către participanţi. Cum în ultimii ani ţara noastră s-a prăbuşit efectiv în clasamentul coeficienţilor, până pe locul 30, şansele unei reveniri în grupele uneia dintre cele două competiţii importante în următorii ani sunt minime.

Practic, echipele din ţara noastră nu vor mai putea evolua în Liga Europa, a doua competiţie ca importanţă de pe continent, după ce UEFA a anunţat că va înfiinţa o "ligă a treia" a cupelor europene, UEFA Europa Conference League, începând din 2021. Forul de la Nyon nu a dat detalii oficiale despre formatul noii competiţii, însă BBC scrie că în Liga Europa vor evolua doar formaţii din ţările clasate pe locurile 1-15 din clasamentul coeficienţilor, iar din celelalte state, între care şi echipe din Liga I, în UEFA Europa Conference League. Preşedintele UEFA, Alexander Ceferin, a vorbit despre noul format al cupelor europene: "Noua competiţie face cupele europene mzai cuprinzătoare decât au fost vreodată. Vor fi mai multe meciuri pentru mai multe cluburi, cu mai multe federaţii reprezentate în faza grupelor. Această competiţie s-a născut în urma dialogului cu grupările din Asociaţia Europeană a Cluburilor". În "liga a treia" europeană vor participa 32 de echipe, împărţite în opt grupe de câte patru formaţii. Echipele clasate pe primul loc în cele opt grupe se vor califica direct în optimi, iar formaţiile de pe locurile 2 şi 3 vor participa la un play-off, în urma căruia vor fi stabilite celelalte opt cluburi din optimi. Din această fază va juca în sistem eliminatoriu, până la finală, iar campioana va evolua în sezonul următor al Ligii Europa. Meciurile vor avea loc tot în zile de joi, precum cele din Liga Europa. Campioanele tuturor ţărilor europene vor merge în Liga Campionilor, care nu îşi va schimba formatul actual.

Echipa naţională urcă o treaptă

Comitetul Executiv UEFA a luat decizia de a se schimba formatul Ligii Naţiunilor. În urma acestei modificări, România a urcat în Liga B, anunţă frf.ro. Liga Naţiunilor UEFA va avea o nouă structură începând cu ediţia 2020/21, cuprinzând câte 16 echipe în Ligile A, B şi C şi 7 echipe în Liga D. Echipele vor fi alocate pe baza clasamentului general, cel înregistrat la finalul ediţiei inaugurale, în sezonul 2018/19. UEFA a decis să facă aceas-tă modificare a formatului în urma unui proces de consultare care a implicat toate cele 55 de asociaţii afiliate UEFA şi reflectă dorinţa de a se minimiza în continuare numărul de meciuri amicale. În plus, prin implementarea aces-tui nou format se îmbunătăţeşte corectitudinea sportivă, deoarece toate echipele din aceeaşi grupă vor juca ultimul meci în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră. Formatul fazelor finale rămâne neschimbat, cele patru formaţii câştigătoare ale celor patru grupe din Liga A se vor întâni mai departe pentru a stabili campioana Ligii Naţiunilor UEFA. Noua structură a Ligii Naţiunilor este următoarea:

LIGA A: Portugalia, Olanda, Anglia, Elveţia, Belgia, Franţa, Spania, Italia, Bosnia-Herţegovina, Ucraina, Danemarca, Suedia, Croaţia, Polonia, Germania, Islanda; LIGA B: Rusia, Austria, Ţara Galilor, Cehia, Scoţia, Norvegia, Serbia, Finlanda, Slovacia, Turcia, Irlanda, Irlanda de Nord, Bulgaria, Israel, Ungaria, ROMÂNIA; LIGA C: Grecia, Albania, Muntenegru, Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo, Belarus, Cipru, Estonia, Slovenia, Lituania, Luxemburg, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Moldova; LIGA D: Gibraltar, Insulele Feroe, Letonia, Liech-tenstein, Andora, Malta, San Marino. Tragerea la sorţi pentru Liga Naţiunilor UEFA 2020/21 va avea loc la Amsterdam pe 3 martie 2020, odată cu Congresul UEFA 2020.

--------------------------

Gică Popescu vede şi beneficii

Fostul căpitan al echipei naţionale, Gheorghe Popescu, nu crede că înfiinţarea unei "ligi a treia" a fotbalului european este rea pentru echipele din Liga I, dar speră la premii consistente în UEFA Europa Conference League, care să ajute la îmbunătăţirea bugetelor echipelor autohtone: "Ştiţi părerea mea, am spus întotdeauna că nu este normală această împărţire a celor de la UEFA, într-o Europă a săracilor şi una a bogaţilor. Nu ştiu câştigurile financiare care vor fi în această nouă competiţie. Dacă ele vor fi asemănătoare cu cele din Europa League, atunci eu cred că este benefică pentru echipele din ţările separate oarecum de fotbalul mare. Dacă această competiţie va fi finanţată la fel sau aproape de câştigurile financiare pe care le are Europa League, este benefică, pentru că datorită acestei scindări a fotbalului în bogaţi şi săraci, nouă ne este din ce în ce mai greu să accesăm Europa League şi Champions League. Dacă această competiţie va fi bine plătită, eu cred că e un lucru bun pentru fotbalul din ţările mai puţin dezvoltate, cum suntem şi noi. Dar nu ştiu care sunt câştigurile financiare ale acestei noi competiţii. S-ar putea ca această competiţie să plece de la un nivel financiar ridicat şi atunci dacă aceste câştiguri vor fi substanţiale, cred că o chestiune binevenită. Întotdeauna fotbalul românesc trebuie să se situeze în primele 15 campionate din Europa, va trebui să facem în aşa fel încât participarea în Europa League să fie una normală pentru cluburile din România, dar deocamdată nu suntem în această situaţie. Eu m-aş bucura ca aceste câştiguri ale noii competiţii să fie unele substanţiale, astfel încât să fie importante pentru bugetele echipelor noastre care vor intra în această competiţie".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS