Scăderi pentru majoritatea indicilor, pe fondul unui rulaj redus

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 noiembrie 2022

Scăderi pentru majoritatea indicilor, pe fondul unui rulaj redus

Acţiunile OMV Petrom - pe prima treaptă în topul lichidităţii

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut în mare parte scăderi, în prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în contrast cu aprecierile din pieţele europene. Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 20 de titluri ale pieţei noastre, a coborât cu 0,31%, la 10.083 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un declin de 0,06%, până la 2.039 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor a fost de numai 32,8 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de circa 90 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" nu a fost derulat niciun schimb.

Echipa de la Prime Transaction a scris, în raportul său zilnic: "Start de săptămâna cu evoluţii mixte pentru indicii BVB. Variaţiile au fost cuprinse între -0,78% pentru BETAeRO şi 0,32% în cazul indicelui BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a fost de 6,67 milioane euro, lichiditatea înregistrată fiind cu mult sub media anului curent (...). Din indicele BET, cele mai mari creşteri au avut acţiunile societăţilor: Bursa de Valori Bucureşti (BVB), 2,15%, One United Properties (ONE), 1,82% şi Fondul Proprietatea (FP), 1,48%. Titlurile Banca Transilvania (TLV) au avut cea mai mare scădere zilnică, înregistrând o corecţie de 3,41%".

În piaţa "regular", topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 13,74 milioane de lei, titlurile SNP încheind ziua în stagnare, la preţul de 0,452 lei.

Acţiunile Banca Transilvania au coborât până la preţul de 17 lei, pe fondul unor tranzacţii de 7,53 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au urcat cu 1,48%, la preţul de 1,78 lei, în condiţiile unui rulaj de 1,68 milioane de lei.

Acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) s-au depreciat cu 1,4%, până la preţul de 11,3 lei, pe fondul unor schimburi de 1,09 milioane de lei.

Indicele compozit BETPlus a avut un recul de 0,35%, la 1.616 puncte, în timp ce indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondului Proprietatea, s-a apreciat cu 0,28%, până la 47.633 de puncte.

Indicele BET-XT, ce grupează cele mai lichide 30 de acţiuni ale pieţei noastre, a avut un declin de 0,24%, până la 955 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Carbochim" (CBC): +10,00%

2. "Artego" (ARTE): +6,03%

3. "Dafora" (DAFR): +2,90%

4. "Romcarbon" (ROCE): +2,33%

5. "Bursa de Valori Bucureşti" (BVB): +2,15%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -7,14%

2. "Comelf" (CMF): -5,52%

3. "Banca Transilvania" (TLV): -3,41%

4. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -3,23%

5. "Carbochim" (CRC): -2,67%

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro