Schaeuble: "Excedentul de cont curent al Germaniei nu este o problemă pentru zona euro"

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 30 martie 2015

Excedentul de cont curent al Germaniei nu reprezintă o problemă pentru alte state membre ale zonei euro, declară ministrul finanţelor de la Berlin, Wolfgang Schaeuble, răspunzând astfel criticilor privind economia naţională, care se bazează pe exporturi.

Surplusul de cont curent al Germaniei, de peste 7% din PIB-ul ţării, a fost criticat de economişti, fiind considerat o sursă de dezechilibre "nocive" în uniunea monetară.

Săptămâna trecută, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat, în Parlamentul italian, că "nu există nicio îndoială că excedentul comercial al Germaniei încalcă normele UE privind dezechilibrele excesive".

"Nu am acceptat niciodată ideea că excedentul Germaniei reprezintă o problemă pentru partenerii noştri din zona euro", a subliniat Schaeuble, adăugând că, în opinia sa, politică monetară expansionistă şi gradul ridicat de îndatorare nu reprezintă soluţii, ci cauze principale ale crizei financiare şi datoriilor din ultimii ani.

Amintim că BCE menţine dobânzile la nivelul minim record şi a lansat, la începul lunii martie, un program agresiv de achiziţii lunare de obligaţiuni, de 60 de miliarde de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb