Schi alpin: Impresionanta Mikaela Shiffrin a obţinut victoria cu numărul 103 în Cupa Mondială

S.B.
Sport / 24 noiembrie 2025

Schi alpin: Impresionanta Mikaela Shiffrin a obţinut victoria cu numărul 103 în Cupa Mondială

Imbatabilă la început de sezon, regina schiului american Mikaela Shiffrin a câştigat duminică slalomul de la Gurgl, în Austria, înregistrând a 103-a victorie în Cupa Mondială, informează news.ro.

Deja victorioasă în primul slalom al iernii, la mijlocul lunii noiembrie, la Levi (Finlanda), Shiffrin a dominat şi în această cursă din Tirol, devansând-o pe albaneza Lara Colturi cu 1 sec 23/100 şi pe elveţiana Camille Rast cu 1 sec 41/100.

În frunte după prima manşă, dar cu doar trei zecimi de secundă avans faţă de Colturi, Shiffrin s-a autodepăşit în a doua manşă. Ea a realizat cel mai bun timp în această a doua manşă, câştigând în final cu peste o secundă avans, la fel ca la Levi.

„A trebuit să forţăm mult pe schiuri, dar a fost o manşă foarte bună. Nu a fost uşor, a trebuit să dăm totul”, a declarat Shiffrin la microfonul Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS).

De neegalat, americanca în vârstă de 30 de ani semnează a 103-a victorie în Cupa Mondială şi îmbunătăţeşte din nou recordul absolut de succese pe circuit, pe care îl deţine din 2023. Este a 66-a victorie în slalom, proba sa preferată.

Cupa Mondială de schi continuă în data de 27 noiembrie cu etapa de la Copper Mountain, în Statele Unite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5912
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6838
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0731
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.3364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb