SCHIMBARE DE OPTICĂ LA MINISTERUL JUSTIŢIEIAna Birchall: Viitorul justiţiei române presupune asimilarea valorilor europene

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică /

Ana Birchall

Ana Birchall

Ziua Justiţiei a fost un prilej de declaraţii sforăitoare din partea liderilor politici din ţara noastră. Cu excepţia preşedintelui Klaus Iohannis, al cărui scop principal în ultimii ani a fost asigurarea independenţei justiţiei şi menţinerea statului de drept, conform valorilor Uniunii Europene în materie, reprezentanţii Guvernului şi şeful Consiliului Superior al Magistraturii au oferit declaraţii aflate în contradictoriu cu atitudinea promovată până acum.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, ieri, de Ziua Justiţiei, că ultimii ani au fost marcaţi de "încercări repetate de a subordona justiţia politicului, prin modificări intempestive ale legislaţiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistraţilor şi ale legis­laţiei penale".

Domnia sa a menţionat că în societăţile democratice, justiţia independentă este garanţia fundamentală pentru înfăptuirea dreptăţii şi menţinerea echilibrului social, fiindcă esenţa principiului statului de drept constă în respectarea legilor şi în asigurarea unei justiţii corecte şi aplicate egal tuturor cetăţenilor. Conform preşedintelui, pentru a putea fi îndeplinite aceste deziderate, este nevoie ca legile să fie accesibile, clare şi predictibile, deoarece, în caz contrar, respectul pentru lege are de suferit.

Klaus Iohannis a remarcat din nou participarea impresionantă la referendumul din 26 mai care a demonstrat că românii susţin valorile europene, statul de drept şi îşi doresc să trăiască într-o ţară în care legea este egală pentru toţi. Conform preşedintelui, voinţa exprimată de cetăţeni îi obligă pe decidenţii politici să acţioneze pentru consolidarea parcursului european al României şi pentru o justiţie dreaptă.

Domnia sa a mai adăugat că societatea are nevoie de o dezbatere autentică despre actualele provocări cu care se confruntă sis­temul judiciar, de la încărcătura instanţelor, lipsa dotărilor logistice, lipsa de investiţii în infrastructură, la nevoia de informatizare, cu un impact direct asupra celerităţii soluţionării cauzelor.

Klaus Iohannis a precizat: "Această întreagă dezbatere trebuie să aibă mereu în centrul preocupărilor sale respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, precum şi o viziune pe termen lung, fără de care acest serviciu public, care este justiţia, nu îşi poate înfăptui misiunea".

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a trans­mis, ieri că singurul mod în care vede viitorul justiţiei române este în "sinergia familiei europene şi a parteneriatului strategic euro-atlantic, iar aceasta presupune asimilarea deplină a valorilor, principiilor şi standardelor pe care aceste parteneriate le presupun ".

Este cu totul altă viziune asupra jus­tiţiei faţă de predecesorul său în func­ţie, Tudorel Toader, cât şi faţă de politica PSD în privinţa justiţiei, în ultimii trei ani. Practic, ministrul de resort susţine că justiţia din ţara noastră trebuie să asimileze valorile, principiile şi standardele europene, adică implicit să pună în aplicare recomandările din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din raportul GRECO, ce va fi publicat mâine, şi Opiniile Comisiei de la Veneţia.

Birchall a precizat: "Am convingerea că doar împreună putem recâştiga încrederea şi respectul cetăţenilor pentru justiţia din România. (...) Justiţia înseamnă dreptate, înseamnă stabilirea adevărului, iar această funcţie, vitală pentru un stat democratic, nu poate fi îndeplinită decât în cadrul fixat de valorile universal asumate în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale omului".

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a arătat: "Independenţa justiţiei atrage cu sine o imensă responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc şi obligaţia morală a unităţii corpului profesional al magistraţilor în vederea garantării acestei valori fundamentale. Într-un context în care justiţia se află într-o perioadă de frământari şi căutări este de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului şi la garantarea respectării legii"..

Ziua Justiţiei este sărbătorită, începând din anul 1994, în prima duminică a lunii iulie.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. SĂ NU FIE VICEVERSA!!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS