SCHIMBĂRI CLIMATICEBiden revine la norme stricte de consum de carburant pentru viitoarele modele de maşini

J.P.
Internaţional / 20 decembrie 2021

Biden revine la norme stricte de consum de carburant pentru viitoarele modele de maşini

Administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat luni că maşinile care vor fi vândute în Statele Unite începând cu 2023 vor trebui să consume mai puţin carburant decât cele comercializate în prezent, pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, relatează AFP, citat de Agerpres.

Anunţul a fost făcut în contextul în care planul uriaş de reforme sociale şi ecologice dorit de Joe Biden pare sortit eşecului după refuzul unui senator democrat-cheie, Joe Manchin, de a-şi oferi sprijinul pentru acest proiect.

"Normele ar permite obţinerea de reduceri semnificative de emisii de gaze cu efect de sere, precum şi de reduceri ale altor poluanţi atmosferici", a transmis Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA) într-un comunicat.

Măsura ar urma să permită în special revenirea asupra relaxării reglementărilor operată sub preşedinţia lui Donald Trump şi întoarcerea, din 2023, la normele care au fost decise în timpul administraţiei lui Barack Obama.

Prin aceste noi norme, maşinile - inclusiv SUV-urile şi camionetele - vor trebui să fie capabile să parcurgă 55 de mile (88,5 de kilometri) la viteză continuă cu o galon de combustibil (aproape patru litri) sau 40 de mile (64,4 kilometri) în condiţii reale de trafic.

Pentru a ajunge la asta, administraţia mizează pe capacitatea constructorilor auto de a îmbunătăţi performanţele tehnice ale motoarelor modelelor lor, dar şi pe o creştere a vânzărilor de vehicule electrice.

"Până la mijlocul lui 2026, EPA se aşteaptă ca normele finale să poată fi respectate cu aproximativ 17% de vehicule electrice vândute şi o adoptare pe scară mai largă a tehnologiilor avansate de motoare pe benzină disponibile astăzi", a precizat agenţia.

EPA estimează că "şoferii americani vor economisi între 210 şi 420 de miliarde de dolari până în 2050 la costurile de carburant".

Reglementările actuale privind emisiile, care au fost adoptate în martie 2020 de administraţia Trump, le cere fabricanţilor să îmbunătăţească performanţa energetică a modelelor lor cu 1,5% pe an între 2021 şi 2026, comparativ cu 5% cerut de administraţia Obama.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

10 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9132
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0576
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.1595

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro