Schneider Electric, grupul Enel şi WEF au publicat primul raport "Oraşe cu zero emisii nete de carbon - Iniţiativa pentru eficienţa sistemică"

A.P.
Miscellanea /

Schneider Electric, grupul Enel şi WEF au publicat primul raport "Oraşe cu zero emisii nete de carbon - Iniţiativa pentru eficienţa sistemică"

Schneider Electric, grupul Enel şi Forumul Economic Mondial (WEF) au publicat primul raport din iniţiativa "Oraşe cu zero emisii nete de carbon - Iniţiativa pentru eficienţa sistemică" - un cadru global care stabileşte viziunea pentru a accelera eforturile de decarbonizare şi rezilienţă în oraşele din întreaga lume, conform unui comuncat de presă.

Intitulat "Oraşe cu zero emisii nete de carbon: O abordare integrată" şi elaborat în colaborare cu WEF, raportul subliniază nevoia şi beneficiile aduse de o abordare energetică integrată în planificarea şi gestionarea clădirilor şi mobilităţii, folosind infrastructuri de reţea digitalizate şi inteligente în mediul urban.

Oraşele sunt responsabile astăzi pentru aproape 70% din emisiile globale de dioxid de carbon şi consumă 78% din energia planetei, iar o astfel de abordare devine esenţială pentru atingerea obiectivului de a limita creşterea temperaturii globale la 1,5⁰C peste nivelurile pre-industriale.

"Criza COVID-19 a accentuat importanţa parteneriatelor globale pe măsură ce ne străduim să facem oraşele şi societăţile mai sustenabile, incluzive şi mai rezistente", a declarat Jean-Pascal Tricoire, preşedinte şi CEO Schneider Electric. "Reducerea emisiilor din oraşele din întreaga lume necesită acţiuni urgente şi reprezintă un obiectiv ce necesită alinierea tuturor părţilor interesate - actori publici şi privaţi, companii şi cetăţeni. Acest raport prezintă modalităţile prin care eficienţa sistemică poate fi atinsă în mod real şi practic şi rolul pe care fiecare dintre noi îl poate juca."

"Pentru a asigura o tranziţie energetică de succes, trebuie să lucrăm împreună, solicitând administraţiilor publice locale şi naţionale, actorilor din sectorul privat şi societăţii civile să adopte agenda comună de reducere a emisiilor de carbon", a declarat Francesco Starace, CEO şi director general al Grupului Enel. "Electricitatea s-a dovedit deja a fi esenţială în viaţa oraşelor şi acest lucru se va accentua pe măsură ce electrificarea se dezvoltă în întreaga lume. În calitate de lider mondial în sectorul energiei, dorim să contribuim la dezvoltarea unei viziuni urbane sustenabile pentru viitor, lucrând cu parteneri globali pentru a integra electrificarea, tehnologia digitală inteligentă şi infrastructura şi clădirile eficiente".

Raportul a fost elaborat în cadrul "Oraşe cu zero emisii nete de carbon - Iniţiativa pentru eficienţa sistemică", o iniţiativă a WEF, co-prezidată de dl Tricoire şi dl Starace. De la lansare, în urmă cu un an, Schneider şi Enel au colaborat cu comunitatea pentru a accelera tranziţia către un nivel net al emisiilor de carbon egal cu zero în 100 de oraşe, până în 2030.

Raportul exprimă necesitatea unei abordări integrate pentru îmbunătăţirea productivităţii energetice, electrificarea transportului, decarbonizarea sistemelor de încălzire şi răcire, precum şi facilitarea flexibilităţii cererii, pe lângă oferirea de recomandări concrete şi schimbul de experienţă în jurul acestor concepte. Dl Tricoire şi dl Starace vor ilustra aceste idei în cadrul panelului pentru Construirea oraşelor "cu un nivel net al emisiilor egal cu zero", care va avea loc luni 25 ianuarie 10:00-11:00 CET (Agenda Davos).

Documentul-cadru - primul din cadrul acestei cooperări - va fi urmat de alte livrabile, precum: seturi de instrumente, o platformă digitală interactivă şi indicatori pentru a măsura progresul oraşelor către o tranziţie ecologică şi sustenabilă. Fiecare livrabil va fi rezultatul unei strânse colaborări între marile oraşe şi un număr de reţele primare, precum şi reprezentanţi la nivel înalt din mediul academic, organizaţii neguvernamentale, industrie şi finanţe.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro