Scholz se declară "oripilat" de remarca preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas

V.G.
Internaţional / 17 august 2022

Scholz se declară "oripilat" de remarca preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat, astăzi, că este "oripilat de remarcile scandaloase" făcute la Berlin de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, care a acuzat Israelul că a comis "50 holocausturi" împotriva palestinienilor de-a lungul anilor, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.

Declaraţia cancelarului german Olaf Scholz pe Twitter a venit la o zi după ce Abbas a refuzat să condamne un atac mortal al militanţilor palestinieni asupra sportivilor israelieni la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972. În schimb, Abbas a invocat că ar putea indica "50 de holocausturi" ale Israelului.

"Sunt oripilat de remarcile scandaloase făcute de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas", a spus Scholz.

"Pentru noi, germanii, în special, orice relativizare a singularităţii Holocaustului este intolerabilă şi inacceptabilă. Condamn orice încercare de a nega crimele Holocaustului", a adăugat el.

Scholz a fost criticat atât în Germania, cât şi în Israel pentru că nu a respins imediat afirmaţiile lui Abbas la conferinţa de presă pe care a susţinut-o alături de el, ieri, în sediul Cancelariei.

Abbas a folosit în mod explicit cuvântul "Holocausts" în remarcile rostite alături de Scholz, pe faţa căruia s-a întins o grimasă. Germania susţine că termenul ar trebui folosit pentru a descrie doar crima singulară a naziştilor de a ucide 6 milioane de evrei înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Scholz a respins descrierea liderului palestinian privind tratamentul palestinienilor de către Israel drept "apartheid", dar nu l-a condamnat imediat pe Abbas pentru că a folosit termenul "Holocaust".

Abbas a spus că "din 1947 până astăzi, Israelul a comis 50 de masacre în 50 de sate palestiniene".

"Cincizeci de măceluri. Cincizeci de holocausturi", a evocat el.

În timpul Germaniei Naziste, germanii şi aliaţii lor au ucis 6 milioane de evrei în toată Europa.

Astăzi, Abbas a părut să îşi retragă afirmaţiile.

Într-o declaraţie scrisă, preşedinţia palestiniană a transmis că "Preşedintele Mahmoud Abbas reafirmă că Holocaustul este cea mai odioasă crimă din istoria modernă a omenirii".

Declaraţia a subliniat că "răspunsul său nu a avut scopul de a nega singularitatea Holocaustului care a avut loc în ultimul secol, ci de a-l condamna în cei mai fermi termeni".

Remarcile lui Abbas au atras condamnări puternice din partea liderilor din spectrul politic al Israelului. Premierul interimar Yair Lapid a numit afirmaţiile "nu doar o ruşine morală, ci şi o minciună monstruoasă".

Dani Dayan, preşedintele Centrului Mondial de Comemorare a Holocaustului Yad Vashem, a calificat remarcile lui Abbas drept "îngrozitoare" şi a îndemnat guvernul german să răspundă "comportamentului impardonabil din cadrul Cancelariei Federale".

Declaraţiile au fost rostite cu câteva săptămâni înainte de comemorarea planificată a 50 de ani de la atacul de la Munchen, în care militanţii palestinieni au ucis 11 membri ai echipei olimpice israeliene. Rudele sportivilor israelieni ucişi au spus că intenţionează să boicoteze ceremonia după ce nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la despăgubiri mai substanţiale din partea guvernului german.

Cel mai important grup evreiesc din Germania a criticat aspru declaraţiile şi şi-a exprimat şocul că Scholz nu a respins imediat afirmaţia lui Abbas.

Abbas "calcă în picioare memoria a şase milioane de evrei ucişi şi dăunează memoriei tuturor victimelor Holocaustului", a mărturisit Josef Schuster, şeful Consiliului Central al Evreilor din Germania.

"Astfel de afirmaţii nu pot fi lăsate necomentate. Consider scandalos faptul că relativizarea Holocaustului, mai ales în Germania, la o conferinţă de presă la Cancelaria Federală, rămâne necontestată", a conchis el.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb