Scoţia vrea să evite un exod masiv al cetăţenilor europeni după Brexit

I.M.
Internaţional / 19 februarie 2019

Scoţia vrea să evite un exod masiv al cetăţenilor europeni după Brexit

Scoţia urmează să adopte măsuri suplimentare, cu scopul de a-i convinge pe cetăţenii Uniunii Euripene (UE) să rămână în ţară după Brexit, urmează să anunţe premierul Nicola Sturgeon într-o vizită la Paris, unde este invitată să se exprime în faţa parlamentarilor, relatează Reuters.

Propunerile Londrei cu privire la divorţul cu Uniunea Europeană (UE) şi viitoare restricţionări ale liberei circulaţii a cetăţenilor UE vor dăuna mai mult Scoţiei decât Regatului Unit în ansamblul său, urmează ea să spună în Comisia de Politică Externă din cadrul Adunării Naţionale, potrivit unor fragmente dindiscursul pe care urmează să-l susţină, difuzate în avans, scrie News.ro.

"Fără libertate de circulaţie (...) ne-am putea confrunta cu o penurie de mână de lucru în zonele rurale, universităţi, servicii de îngrijiri şi sănătate", urmează să sublinieze Nicola Sturgeon, care conduce Guvernul regional scoţian, favorabil independenţei şi ostil Brexitului.

"Guvernul britanic clamează sfârşitul liberei circulaţii ca pe o victorie, în timp ce este vorba despre o măsură autodistructivă", urmează să spună ea.

Dorinţa de limitare a numărului cetţenilor europeni care vin să locuiască în Marea Britanie a fost unul dintre principalele motive ale victoriei taberei "Leave" în referenduml Brexitului, în 2016, iar problema imigraţiei a rămas, de atunci, una dintre principalele surse de dezbateri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb