Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

SE PRELUNGEŞTE INCERTITUDINEA LA ASFNou termen limită pentru depunerea candidaturilor

G.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au decis, ieri, prelungirea cu două săptămâni a termenului limită pentru depunerea candidaturilor la funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), post rămas vacant în octombrie 2019, când Leonardo Badea a devenit viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Termenul limită iniţial de depunere a candidaturilor era 4 iunie, dar, conform unor surse parlamentare, din cauza divergenţelor dintre liderii politici, care au spus că termenul stabilit era prea scurt, acesta a fost prelungit, ieri, cu două săptămâni, adică, până în 18 iunie.

Prelungirea termenului de depunere a candidaturilor pentru şefia ASF atrage automat schimbarea datei şedinţei de plen reunit al Parlamentului pentru numirea noului preşedinte al Autorităţii. Iniţial, şedinţa de plen comun a fost programată pentru 17 iunie, dar în noile condiţii se pare că aceasta va avea loc, cel mai târziu, în ultima săptămână a lunii curente.

Şefii comisiilor de specialitate din Senat ne-au spus că nu ştiu cine şi-a depus candidatura pentru şefia ASF. Demutatul Sorin Lazăr, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, ne-a precizat că, în condiţiile actualei pandemii, toate dosarele de candidatură se depun la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, după care, la încheierea termenului de depunere, vor fi înaintate comisiilor de buget, finanţe-bănci din cele două Camere ale Parlamentului.

Până în prezent, şi-a anunţat public candidatura pentru preşedinţia ASF senatorul social-democrat Daniel Zamfir, care este susţinut de opt organizaţii ce fac parte din Grupul Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor de servicii financiare non-bancare, printre acestea numărându-se şi Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

Conform unor surse politice, favoritul social-democraţilor pentru funcţia de preşedinte al ASF ar fi Nicu Marcu, actualul vicepreşedinte al Curţii de Conturi a României.

Rămâne de văzut câte candidaturi vor fi depuse şi asumate politic pentru şefia ASF până pe 18 iunie şi cum se vor rezolva problemele generate de modul de acţiune al actualei conduceri a Autorităţii în piaţa financiară şi în piaţa asigurărilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Demutatul Sorin Lazăr, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, ne-a precizat că,..."

    "Demutat" nu se scrie legat. Corect e "de mutat". :-)

    cea mai mare golanie legalizata (cu surle si trambite) in domeniul mobiliar a fost si va ramane acest asf - acest caca-pishu ambalat "gigea"! - prin care banca centrala (pentru idioti, BNR!) a promovat politizarea, deprofesionalizarea si acapararea hegemonica, la comanda intereselor trans-nationale, a principalelor piete de pasive non-bancare ale tarii !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa Digitalizarea României şi tehnologia 5G
DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie