Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Marin Anton, participă la lucrările Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă

F. A.
Politică / 12 mai 2010

Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Marin Anton, participă la lucrările celei de a 18-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, ce se desfăşoară la New York, în perioada 3-14 mai 2010, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Marin Anton va participa la masa rotundă ministerială axată pe tematica transporturilor, în cadrul căreia va susţine o intervenţie în plen, prezentând experienţa naţională a României în implementarea Agendei 21 în domeniul transporturilor, în perspectiva provocărilor apărute prin creşterea necesităţilor de transport în secolul 21.

Temele aflate pe agenda Comisiei la sesiunea curentă vizează o serie de arii specifice ale Agendei 21, având în vedere transporturile, chimicalele, managementul deşeurilor, minerit şi programul cadru pe 10 ani privind modele de consum şi producţie durabile. Statele membre ale ONU vor analiza în cadrul dezbaterilor constrângerile şi obstacolele privind implementarea politicilor la nivel naţional, regional şi global pentru fiecare dintre ariile tematice aflate în atenţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2180
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4644
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6974
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0453
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5812

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
datacenter-forum.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb