Secţiile de votare vor fi deschise cu două ore mai mult în comitatul Cambria

A.D.
Internaţional / 5 noiembrie 2024

Secţiile de votare vor fi deschise cu două ore mai mult în comitatul Cambria

Un tribunal din Pennsylvania a aprobat astăzi o cerere de prelungire a programului birourilor electorale, ca urmare a unei defecţiuni tehnice a aparatelor de vot, transmite AFP.

Secţiile de votare vor fi astfel deschise încă două ore, până la ora locală 22:00 (03:00 GMT), în comitatul Cambria. Aici, în 2020 s-a votat în proporţie de aproape 70% pentru candidatul republican la preşedinţia SUA.

Pennsylvania este unul dintre cele şapte state cheie care se aşteaptă să decidă soarta alegerilor prezidenţiale în care se confruntă Donald Trump şi Kamala Harris.

Un tribunal din acest comitat a fost contactat de comisia electorală locală după ce aceasta a constatat o "defecţiune a software-ului" la aparatele electronice de vot care "a împiedicat alegătorii să îşi scaneze buletinele de vot completate", potrivit documentelor depuse marţi la instanţă.

"Problemele de procesare a buletinelor de vot în această dimineaţă în Cambria au dus la întârzieri. Acest lucru este pur şi simplu inacceptabil", a reacţionat, într-un comunicat, preşedintele Comitetului naţional republican, Michael Whatley.

"Echipa noastră juridică a acţionat imediat pentru a obţine o prelungire a programului cu scopul de a oferi alegătorilor posibilitatea de a vota. Avem nevoie ca alegătorii să rămână la rând!", a precizat el.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb