Şefa firmei de materiale pirotehnice inculpată în Dosarul Colectiv a fost găsită moartă

S.B.
Miscellanea / 16 august 2021

Şefa firmei de materiale pirotehnice inculpată în Dosarul Colectiv a fost găsită moartă

Şefa firmei pirotehnice inculpată în Dosarul Colectiv a fost găsită moartă, informează G4media.

Potrivit unor surse, aceasta decedase cu cel puţin 24 de ore înainte de a fi găsită şi nu ar prezenta urme de violenţă pe corp.

Daniela Niţă deţinea firma de artificii livrate clubului în noaptea concertului Goodbye to Gravity, care au pornit incendiul din 30 octombrie 2015.

Daniela Niţă a primit în primă instanţă cea mai mare pedeapsă, de 12 ani şi 8 luni. Pentru finalul lunii septembrie era stabilită decizia finală a judecătorilor în dosarul Colectiv.

Până la acest moment nu se ştie cauza morţii şi nici dacă a fost sau nu sinucidere. Legiştii de la INML urmează să stabilească împrejurările în care Daniela Niţă a murit.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb