ŞEFUL SERVICIULUI DE INFORMAŢII MILITARE AL SUA:"Putin nu-şi poate atinge obiectivul iniţial în Ucraina"

V.G.
Internaţional / 17 septembrie

"Putin nu-şi poate atinge obiectivul iniţial în Ucraina"

Eşecurile şi resursele limitate ale Rusiei în Ucraina arată că forţele sale sunt incapabile să atingă obiectivele iniţiale ale preşedintelui Vladimir Putin privind invadarea ţării vecine, după cum stau lucrurile în prezent, a declarat ieri şeful serviciilor de informaţii al Pentagonului, potrivit ABC News, care citează Associated Press, notează Agerpres.

"Ajungem într-un punct când cred că Putin va trebui să-şi revizuiască obiectivele pentru aceasta operaţiune", a declarat generalul locotenent Scott Berrier, şeful Agenţiei de Informaţii pentru Apărare (Defense Intelligence Agency /DIA/). "Este destul de clar în acest moment că nu va putea face ceea ce intenţiona iniţial", a afirmat el.

Putin a trimis trupe în Ucraina vecină în februarie pentru a răsturna guvernul prooccidental al Ucrainei, potrivit oficialilor americani. Forţele ucrainene au alungat trupele ruse de pe poziţiile lor din jurul capitalei Kiev la începutul războiului. Rusia a suferit alt eşec major săptămâna trecută, când o contraofensivă ucraineană i-a forţat trupele să se retragă din zone întinse în nord-estul Ucrainei.

"Rusia plănuise o ocupaţie, nu neapărat o invazie, şi asta a aruncat-o înapoi", a declarat Berrier, evocând reticenţa lui Putin de a declara o mobilizare generală pentru a creşte numărul trupelor în Ucraina.

Preşedintele Joe Biden şi alţi oficiali ai administraţiei de la Washington au avut grijă să nu califice ultima retragere a forţelor ruse drept victorie ucraineană sau punct de cotitură în război, iar analiştii avertizează că este imposibil de evaluat ceea ce urmează.

"Se apropie de punctul luării unei decizii", a declarat Berrier, referindu-se la Putin. "Nu ştim care va fi acea decizie. Dar ea va hotărî în mare măsură durata acestui conflict", consideră el.

Berrier a vorbit la un panel cu alţi înalţi responsabili în cadrul Summitului privind informaţiile şi securitatea naţională al comunităţii serviciilor de informaţii la National Harbor din Maryland, lângă Washington.

Întrebat despre temerile că Putin ar putea recurge la armele de distrugere în masă dacă va fi învins pe câmpul de luptă de către forţele ucrainene susţinute de SUA şi NATO, directorul adjunct al CIA, David Cohen, a afirmat:"Nu cred că ar trebui să subestimăm ataşamentul lui Putin faţă de programul iniţial, care constă în a controla Ucraina. Nu cred că am văzut vreun motiv să credem că a renunţat" la acest obiectiv.

De asemenea, SUA nu ar trebui nici să subestimeze "apetitul pentru risc" al lui Putin, a declarat Cohen. Putin şi responsabilii săi au făcut aluzie la începutul războiului la arsenalul nuclear al Rusiei şi la represalii masive, avertizând NATO să nu se implice în conflict.

"Acestea fiind spuse, nu am văzut dovezi concrete privind planificarea utilizării ADM"(arme de distrugere în masă), a spus Cohen. Forma cea mai probabilă de represalii ruse împotriva SUA ar putea fi înmulţirea încercărilor de interferenţă în sistemul politic american, consideră responsabilii din serviciile secrete ale SUA.

Separat, în cadrul summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), ale cărui lucrări s-au încheiat vineri la Samarkand, în Uzbekistan, Putin a avertizat că Moscova şi-ar putea intensifica atacurile asupra infrastructurii în Ucraina dacă forţele ucrainene ar viza instalaţii din Rusia.

Putin a declarat că "eliberarea" întregii zone a Donbasului (compus din regiunile Doneţk şi Lugansk), în estul Ucrainei, este principalul obiectiv militar al Rusiei şi nu consideră necesar să-l revizuiască.

"Nu ne grăbim", a spus preşedintele rus într-o conferinţă de presă susţinută după încheierea summitului OCS, care grupează Rusia, China, India, Pakistan şi patru state din Asia Centrală - Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Tadjikistan, urmând să i se alăture şi Iranul.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Eu cred ca Russia isi v a atinge obiectivele cu varf si indesat in Ukraina... Ukraina v a ramane mica mica de tot.. Romania, Ungariei, Polonia, Russia isi vor recupera teritoriile de la Ukraina....

    1. Tu esti frate Putine, mori de plictiseala de unul singur prin palat si socializezi pe Bursa?

      TERORISTUL DE LA MOSCOVA,este ca un lup incoltit de o haita de caini ciobanesti. Ce face in aceasta situatie lupu.? Musca ,se apara chiar daca stie ca o sa moara. Am spus pe aceasta pagina mai demult ca TERORISTUL,nu poate face fata de unul singur fortelor NATO. Si atunci,stiind ca moare,o sa foloseasca arma nucleara tactica,chiar daca o sa sufere si poporul rus. Sa nu uitam ca daca HITLER,apuca sa construiasca bomba atomica,lumea ar fi ajuns o colonie germana. Spre deosebire de HITLER,PUTIN o detine si in curand o sa o si foloseasca.Printre cei care vor fi primi care vor suferi in afara de ucrainieni,vor fi si SCAVII,din COLONIA ROMANIA. POTENTATII zilei care conduc SCLAVII ROMANI,au bagajele facute si avioanele pregatite.PACAT ca aceasta tara bogata ,frumoasa si cu oameni muncitori,este condusa de niste TRADATORI.!

      Cit mai e litrul de samagon la Tiraspol?

    De obicei, cine rade la urma, rade mai bine!

    1. Mor civili, femei si copii in casele lor. Ce e de ris aici?

      Cu exceptia "performantelor" Armatei Rosii? 

      Sunt ucisi de nazistii ucrainieni si apoi totul e bine regizat de catre Serviciile britanice care ii coordoneaza de la spate pe ucrainieni! Astfel de informatii au aparut deja si in presa vestica! Daca te uiti la stirile postului de stiri userist DigiPigi(vorba lui Becali), e clar de unde ti-ai facut astfel de opinii!

      Tot asa de te plangeai si de performanta armatei albastre in siria si irak, hai lasa ipocrizia ca nu impresionezi pe nimeni!

      In afganistan nu a murit nimei, da ti doua palme sa te trezesti din visul verde ieuropen si albastru american

      In vietaman nu a murit nimeni? S au jucat pitulusu familiile alea

      Gandac de casa comestibil care esti, in libia a fost doar e simpla rezolva nu?!

      In japonia cand au scapat bomba nu a murit nicio familia nu? Nota 4 stai jos!

      Pentru spumegatorul de la 2.2 pina la 2.7, ramine valabil ce am spus despre "performantele Armatei Rosii.

      Da' au si bietii rusi dreptate. In marsul ei victorios spre Berlin, Armata Rosie a eliberat de sub jugul capitalist o multime de popoare, ducindu-le pe culmile progresului si nivelului de trai. Imperialsitii de americani au subjugat si inrobit natiunile care le-au stat in drum, tinidu-le in foamete, saracie, lipsuri, frig, cartele, liste de asteptare la produsele de larg consum, fara pasapoarte... feudalism de secol 20.  

      E suficient sa ne amintim ce bine traiau, in 1990, romanii, bulgarii, ungurii, cehii, polonezii, DDR-istii. Si in ce mizerie se zbateau francezii, italienii, belgienii, olandezii, RFG-istii. Basca japonezii! 

      Rezultatul esta ca, dupa 45 de ani de la sfirsitul WW2, nerecunoscatoarele popoare eliberate cu singe rusesc s-au dat cu americanii! Pai sa nu-ti vina sa-ti tai venele!?

      Un popor slab ar fi intrat in depresie, cel putin. Rusii, popor mindru si puternic, in loc sa-si taie venele, cum spuneam, a inceput sa taie gitul nerecunoscatorilor. Si-au inceput cu fratii lor, ucrainienii. Dar or sa termine ce n-au facut in 1945: sa elibereze Europa pina la Atlantic. 

    Oricare va fi rezultatul final din pacate populatia muncitoare cu venituri mici va simtii pretul platit pe pielea lor inzecit. Bogatii si politicienii poate renunta la o vacanta, nu isi schimba masina la 5-6 ani, nu isi cumpara bijuterii etc., dar restul populatiei trebuie sa renunte la caldura, nu-si cumpara casa de locuit, raman inghesuiti mai mule generatii in aceasi imobil, amana sa-si mai faca diferite interventii medicale, mananca mai prost, isi pierd locurile de munca, inflatia mananca banii economisiti, si cei angajati direct in conflict platesc chiar cu viata, copii raman orfani, parintii isi pierd copii, raman fara casa, fara educatie, traumatizati pentru tot restul vietii si pentru ce? Romania din pacate se afla la granita dintre Est si Vest si intotdeauna a platit mai mult din cauza asta si ca intotdeauna mariile puteri au facut ce au vrut cu/in Romania.

    1. Întotdeauna saracii sunt cei mai loviți in conflictele puse la cale de bogătanii planetei.

    Bine mai amerilocilor hegemonici si tiranici. Acum putem si noi sa ne spalam? Sa ne incalzim cat sa nu stam cu paltoanele in casa? Sa mancam si noi omeneste, nu gandaci? Sa avem lumina dupa ce s-a culcat cocosul?

    Daca nu, atunci Putin si-a atins din plin obiectivele. Iar voi gargarisiti minciuni ca de obicei. 

    1. Daca muncesti si nu esti un asistat social ce isi suplimenteaza veniturile cu maruntis de trol poti sa te speli, sa te incalzesti cat sa nu stai cu paltonul inc asa, sa mananci omeneste si sa ai lumina dupa ce s-a culcat cocosul.

    USA a atins obiectivele sale ;

    - poate vinde armament la greu in europa 

    - poate vinde gazul lor lichefiat la suprapret 

    - a cumparat tot ce era valoros in Ucraina  

    (pamant arabil,resursele naturale...etc.) 

    - slabesc economic europa si moneda euro, 

    pentru profitul lor evident 

    - slabesc Rusia,un adversar militar strategic

     

    1. Nu doar o slabesc. O arunca in imbratisarea rece a anacondei chineze.

      Rusii ar fi bine sa inceapa sa invete mandarina, in special cei de la est de Urali  

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9211
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6615
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9963
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7073
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.9159

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro