Şeful SMA, discuţii cu un înalt oficial al Armatei SUA despre situaţia de securitate în zona Mării Negre

Şeful SMA, discuţii cu un înalt oficial al Armatei SUA despre situaţia de securitate în zona Mării Negre

G.B
Politică #Adevărul - prima victimă / 12 februarie 2022

Daniel Petrescu (Sursa foto: Facebook)

Daniel Petrescu (Sursa foto: Facebook)

Bucureşti- MApN -12 februarie 2022: Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a discutat telefonic cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite, generalul Mark A. Milley, tema principală abordată fiind legată de situaţia de securitate din zona Mării Negre.

Potrivit unui comunicat de presă remis astăzi de MApN discuţiile care au avut loc ieri au vizat dinamica situaţiei de securitate în regiunea Mării Negre şi coordonarea activităţilor în procesul de suplimentare a forţelor americane în ţara noastră.

Convorbirea celor doi oficiali militari s-a înscris în seria de discuţii pe care generalul Mark A. Milley a avut-o cu şefii Apărării din Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Polonia privind domenii comune de interes în domeniul securităţii şi de coordonare a ajustării posturii forţelor americane în Europa, precizează MApN.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb