Şeful SMAp, Daniel Petrescu: "Achiziţia de aeronave F-35 durează"

G.D.
Politică / 12 aprilie 2023

Şeful SMAp, Daniel Petrescu: "Achiziţia de aeronave F-35 durează"

Şeful Statului Major al Apărării (SMAp), Daniel Petrescu, a afirmat, astăzi, că orizontul de timp privind achiziţionarea de aeronave F-35 pentru Forţele Aeriene Române este după 2030, iar informaţiile legate de preţ vor fi discutate în momentul în care va fi primit un răspuns din partea SUA, conform Agerpres.

Daniel Petrescu a susţinut o conferinţă de presă alături de preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Robert Bauer.

"Ştim că durează o perioadă îndelungată până la operaţionalizarea unei astfel de capabilităţi. Ceea ce ne propunem noi este să începem acum şi în perspectiva anilor 2030, atunci când avioanele F-16 pe care le avem în dotare îşi vor epuiza resursa, să putem să trecem la noul tip de avion. Despre preţ, disponibilitate şi aşa mai departe vom discuta în momentul în care vom avea răspunsul de la partea americană privind preţul şi disponibilitatea", a arătat Petrescu.

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au aprobat, ieri, Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a cincea.

"Decizia CSAT de ieri este o veste extraordinară şi pentru Forţele Aeriene, dar şi pentru întreaga armată a României. (...) Asta înseamnă că practic am obţinut aprobarea membrilor CSAT-ului asupra modului în care urmează să derulăm acest proces de înzestrare cu avioane F-35 şi faptul că avem o opţiune fermă pentru dotarea forţelor aeriene cu avioane de generaţia a cincea, F-35. Urmează procesul de achiziţie. Va urma să trimitem Statelor Unite o scrisoare - Letter of Request- privind preţul şi disponibilitatea acestor aeronave, să fundamentăm documentele de achiziţie, să cerem a probarea Parlamentului, după care să realizăm contractul. Avem experienţa capacităţii operaţionale a primei escadrile F-16", a explicat şeful SMAp.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. O mică Intervenție politică care vrea să ... atenueze marea minciună politică inițială ... !

    Livrarea de pomana militara Ucrainei nu dureaza.

    conteaza banii sa fie dati , avioanele si asa nu ne folosesc la mare lucru

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb