Senat: Voucherele de vacanţă vor fi acordate şi în mediul privat

S.B.
Politică / 6 iunie

Senat: Voucherele de vacanţă vor fi acordate şi în mediul privat

Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă de acordare a voucherelor de vacanţă şi salariaţilor din sectorul privat, încadraţi cu contract individual de muncă, informează Agerpres.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 1 iunie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.

La propunerea legislativă iniţiată de senatorii Eugen Ţapu-Nazare (PNL), Radu Oprea (PSD) şi Lorand Turos (UDMR) au subscris peste 100 de parlamentari de la PNL, PSD şi UDMR.

"Pe lângă eliminarea discrepanţelor dintre cele două categorii de salariaţi - bugetari şi cei din sectorul privat - valoarea voucherelor de vacanţă se întoarce practic în economie, iar consecinţele sunt pozitive pentru întreaga industrie a turismului şi activităţilor conexe (HoReCa, industria alimentară, industria de transport, servicii, comerţ)", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative privind modificarea şi completarea OUG 8 2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
hidroelectrica.ro
asbis.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2023
Euro (EUR)Euro4.9677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6717
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7103
Gram de aur (XAU)Gram de aur288.7148

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ahkawards.ro
roenergy.eu
cnipmmr.eu
gotech.world
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb