SENATORUL PNL, NICOLAE ROBU: "Reducerea veniturilor miniştrilor pregăteşte psihologic populaţia pentru reduceri masive de pensii şi salarii"

A.G.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 iulie 2009

Preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu, consideră că măsura de reducere a salariilor miniştrilor cu 20% este una populistă.

Potrivit senatorului liberal, decizia demonstrează lipsa de viziune şi de strategii pe termen lung, capabile să scoată ţara din colapsul economic spre care se îndreaptă, singurele soluţii pe care Executivul le găseşte fiind împrumuturile în lanţ sau măsurile populiste.

Nicolae Robu a declarat: "Această măsură este o nouă încercare a Guvernului Geoană-Băsescu de a distrage atenţia de la problemele reale cu care se confruntă România. Executivul se dovedeşte a fi în lipsă de idei, încât recurge la măsuri populiste, cu un impact nesemnificativ pentru economia românească".

Liberalii timişeni remarcă faptul că însuşi premierul Emil Boc a declarat că prin această măsură economia nu este una substanţială şi că doar "semnalul este important". În acest context, ei se întreabă ce se ascunde în spatele acestei declaraţii.

"Dacă această măsură nu aduce sume semnificative la buget, probabil că singura ei justificare este dorinţa Executivului de a pregăti psihologic populaţia pentru reduceri masive de pensii şi salarii, în viitorul apropiat", apreciază liberalii timişeni, potrivit Agerpres, care au declarat că PNL "nu crede în miniştri prost plătiţi", ci în miniştri bine plătiţi, dar numărul acestora să fie mai mic.

"PNL nu crede în aruncatul banilor pe fereastră în cadrul unor ministere apărute peste noapte, în urma unui troc politic între PD-L şi PSD, ci în oameni competenţi, plătiţi în funcţie de rezultatele şi meritele lor", a conchis Robu.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4781
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0028
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.6088

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb