Senatul a adoptat Strategia pentru biodiversitate, cu 82 de voturi „pentru”

L.B.
Politică / 4 august, 18:53

Senatul a adoptat Strategia pentru biodiversitate, cu 82 de voturi „pentru”

Senatul a adoptat marţi, în calitate de prim for legislativ sesizat, Strategia naţională şi Planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030, jalon în PNRR, cu 82 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” şi 9 abţineri, fiind votate amendamente ale PSD, potrivit unui articol publicat de AGERPRES.

Una dintre modificările incluse în document prevede că „riscul de poluare cu nutrienţi şi pesticide trebuie redus cu 50%”, fără ca acest lucru să însemne obligativitatea reducerii la jumătate a cantităţii de pesticide utilizate în agricultură, iar orice măsură care limitează utilizarea terenurilor agricole se aplică numai cu constituirea unor mecanisme de compensare financiară integrală, a transmis sursa citată.

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a susţinut că forma iniţială a documentului ar fi afectat dezvoltarea unor proiecte majore de infrastructură, iar PSD a modificat fundamental strategia în comisii, deoarece era inacceptabil să se accepte ceea ce USR dorea să treacă, iar România trebuie să se poată dezvolta ţinând cont şi de mediu, a precizat Zamfir.

Senatorul AUR Ştefan Geamănu a considerat că strategia reprezintă un contract de capitulare, motivând votul împotrivă, afirmând că prin mărirea ariilor protejate se omoară orice şansă la infrastructură, agricultură şi dezvoltare, a relatat AGERPRES.

Senatorul PNL Glad Varga a evidenţiat că strategia stabileşte direcţiile şi priorităţile, nefiind o lege pentru reglementare, iar dacă nu este adoptată, România poate pierde un miliard de euro, iar senatorul USR Ştefan Pălărie a subliniat că un document de strategie nu aduce obligaţii noi celor afectaţi, însă colegii de la PSD au adăugat şi nişte lucruri care ar putea duce la nerecunoaşterea jalonului de către Comisia Europeană, a încheiat sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. statul mafiot care jupuieste persoanele fizice si firmele prin institutia Anaf, prin decizii de impunere false ,sprijinite de justitia corupta.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6131
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1399
Gram de aur (XAU)Gram de aur672.2462

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb