Senatul a început a doua sesiune ordinară din acest an

V.S.
Politică / 4 septembrie 2023

Senatul a început a doua sesiune ordinară din acest an

A doua sesiune ordinară a Senatului din acest an a început, luni, în deschiderea şedinţei fiind intonat Imnul Naţional, conform Agerpres.

Şedinţa este condusă de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Ca la fiecare început de sesiune ordinară, urmează să fie aleasă noua componenţă a Biroului permanent.

Propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor se anunţă în plenul Senatului de către liderii grupurilor parlamentare, lista candidaţilor propuşi fiind supusă în întregime votului.

Noul Birou permanent se aprobă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Biroul permanent este format din preşedintele Senatului, ales pentru întreaga legislatură la începutul acesteia sau când decide majoritatea parlamentară schimbarea acestuia, şi câte patru vicepreşedinţi, secretari şi chestori, care se aleg în debutul fiecărei sesiuni ordinare.

De asemenea, în plen se anunţă conducerea fiecărui grup parlamentar.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb