Revista BURSA Construcţiilor

Senatul a respins proiectul de lege al USR PLUS privind acordarea unei zile libere pentru vaccinare

S.B.
Miscellanea / 17 mai

Senatul a respins proiectul de lege al USR PLUS privind acordarea unei zile libere pentru vaccinare

Senatul a respins luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege al USR PLUS pentru completarea legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Iniţiativa legislativă prevede ca persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să beneficieze, la cerere, de o zi liberă. Propunerea de lege nu a întrunit cele 69 de voturi necesare adoptării, potrivit news.ro.

Au fost 64 de voturi "pentru", 60 de voturi "împotrivă" şi patru abţineri.

Ludovic Orban a declarat că PNL nu are nicio obligaţie să susţină proiectul de lege al USR PLUS. Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că partenerii de coaliţie nu au discutat cu PNL în acest sens şi nici la nivelul Guvernului. Din punctul său de vedere, iniţiativa legislativă excede cadrul de vaccinare stabilit la nivel guvernamental, a mai precizat liderul liberalilor.

Pe 12 mai, Comisia de muncă a Senatului a adoptat raport favorabil la proiectul de lege care modifică legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei, astfel că persoanele pot beneficia la cerere de zi liberă atunci când se vaccinează, acelaşi drept fiind acordat şi părintelui care îşi vaccinează copilul.

"Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază de zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării în cazul angajaţilor. De scutire de frecvenţă în ziua vaccinării beneficiază elevii, studenţii şi militarii. Aceste drepturi se acordă pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia de profil la care a fost efectuată vaccinarea", conform iniţiativei de lege.

Este prevăzută, prin proiect, şi posibilitatea acordării unei zile libere părintelui care îşi însoţeşte la vaccinare copilul cu vârsta de până la 14 ani sau până la 26 de ani, în cazul celor cu dizabilităţi. Acest drept este acordat pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a celuilalt părinte, potrivit căreia acesta nu a solicitat, la locul său de muncă, o zi liberă.

Potrivit unui amendament adoptat de comisie, angajatorul nu este obligat să acorde ziua liberă dacă organizează un centru de vaccinare la sediul său.

"În lege, este prevăzută o zi liberă pentru ziua vaccinării, o zi liberă pentru rapel şi o zi liberă pentru vaccinarea copilului, atunci când vaccinul va fi disponibil şi pentru copiii sub 16 ani. Angajatorii, dacă organizează centre proprii de vaccinare în unităţile respective, atunci nu mai au obligaţia de a acorda zi liberă, pentru că aduc vaccinul la locul de muncă şi astfel, fluxul de producţie în unitatea respectivă nu mai este afectat", a explicat deputata USR PLUS Oana Ţoiu, una dintre iniţiatoarele proiectului.

Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cum, si nu au propus si o pensie speciala???

    mai barnica, pai se poate? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro