Serbia cumpără 12 avioane de tip Rafale, în valoare de 2,7 miliarde de euro

F.D.
Internaţional / 30 august

Aleksandăr Vucici, preşedintele Serbiei (Sursa foto: Platforma X)

Aleksandăr Vucici, preşedintele Serbiei (Sursa foto: Platforma X)

Serbia a semnat joi un contract de vânzare-cumpărare a 12 avioane de luptă de tip Rafale, sub privirile preşedintelui francez Emmanuel Macron, aflat într-o vizită la Belgrad în vederea concretizării mai multor acorduri economice cu această ţară din Blacani care păstrează legături cu Rusia, relatează News.ro.

Preşedintele sârb Aleksandăr Vucici s-a declarat "recunoscător" pentru "intrarea în prestigiosul club Rafale".

Aceste avioane de vânătoare-bombardiere franceze urmează să înlocuiască flota sârbă îmbătrânită de MiG-uri ruseşti şi să fie livrate Serbiei până în 2029.

Belgradul cumpără nouă avioane de tip Rafale cu un singur loc şi trei cu două locuri, în valoare de 2,7 miliarde de euro, a anunţat preşedintele sârb Aleksandăr Vucici imediat după semnarea contractului.

Emmanuel Macron, care efectuează această vizită în pofida crizei politice din Franţa, unde trebuie să numească un premier, a fost primit la coborârea din avion, pe aeroport, de către omologul său.

El a asistat de asemenea la semnarea mai multor acorduri privind procesarea deşeurilor sau a mineralelor rare.

Problema avioanelor de tip Rafale este sensibilă la Belgrad, candidat la aderarea la Uniunea Europeană (UE), care menţine relaţii cu Moscova în pofida invaziei Ucrainei şi care nu a impus sancţiuni Rusiei de la începutul războiului, în 2022.

Preşedintele Vucici a declarat la AFP că aproape toate "avioanele interceptoare" şi "toate" "avioanele de luptă vin din Ruaia". "Trebuie să evoluăm, să ne schimbăm obiceiurile şi tot restul pentru a ne pregăti armata", a declarat el.

Franţa scoate de asemenea în faţă acest argument, evocând o logică a "ancorării Serbiei la UE". Belgradul poate face "alegerea strategică" de a "coopera cu o ţară europeană" în vederea modernizării flotei sârbe, şi-a exprimat Parisul speranţa.

Dacă Franţa nu înlocuieşte "de exemplu cu Rafale" avioane ruseşti folosite în Serbia, "această enclavă care se află în mijlocul UE va devebi un punct de intrare a instabilităţii pe continentul nostru şi al tutror regimurilor autoristariste, de la Rusia la China", a subliniat joi dimineaţa la France Info ministrul demisionar însărcinat cu Europa Jean-Noël Barrot.

Vuk Vuksanovic, de la Centre for Security Policy, un cerc de reflecţie din capitala sârbă, consideră că "Vucici caută o soluţie să-şi înlocuiască MIG-urile îmbătrânite",

"Dacă nu găseşte, Croaţia vecină, cu propriile sale (avioane) Rafale, va avea o superioritate aeriană în Blacanii Occidentali. Iar egoul lui Vucici nu poate accepta asta", explică el.

"În plus, el crede, cumpărând aceste (avioan ede tip) Rafale, care sunt un produs extrem de scump al industriei franceze a armamentului, că va cumpăra protecţia politică şi favorurile preşedintelui Macron".

Cele două ţări nu au vorbit de contrapartea tranzacţiei.

Franţa susţine în mod oficial procesul de aderare a Serbiei la UE, apărat de Aleksandăr Vucici în pofida îngrijorărilor pe care le are populaţia sârbă.

Într-o scrisoare publicată joi în presa sârbă, Macron reiterează că Serbia are "locul său deplin" în UE.

"Revin azi în Serbia cu un mesaj simplu: Uniunea Europeană şi statele sale membre au nevoie de o Serbie puternică şi democratică alături de ele, iar Serbia are nevoie de o Uniune Europeană puternică şi suverană", scrie preşedintele francez.

La opt luni după alegerile legisalative sârbe, pătate de fraude potrivit OCDE. şi alegerile europene, în care partidul prezidenţial a obţinut o victorie, Palatul Elysee consideră că acest proces de aderare este necesar să determine Belgradul "să consolideze statul de drept".

Emmanuel Macron urmează să pledeze în favoarea "normalizării relaţiilor cu Kosovo", o "parte integrantă" a acestei "apropieri" de Cei 27.

După ce Kosovo şi-a proclamat independenţa în 2008, Serbia nu a recunoscut-o niciodată, spre deosebire de numeroase ţări din Occident, iar încercări de calmare şi de dialog au eşuat.

Vineri, Macron şi Vucici urmează să efectueze o vizită la Novi Sad, al doilea cel mai mare oraş sârb.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nici Serbia nu cumpara junk-uri de la mujici:-)?Si astia s-au dat cu “vest-ul”:-)…mareata “industrie militara” mujica a ramas cu kalashnikov-ul doar, port stindard pentru descultii “sudului colectiv”:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb