SERBIA: Proteste de amploare împotriva preşedintelui Aleksandr Vucici

E.A.
Internaţional / 16 decembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Mii de persoane au manifestat în centrul Belgradului, sfidând o ninsoare puternică, în semn de protest faţă de "violenţa" preşedintelui sârb Aleksandr Vucici şi a coaliţiei sale faţă de opoziţie şi presă, relatează AFP.

Manifestaţia, care a avut loc ieri, al doilea weekend consecutiv, este primul semn important de opoziţie, din primăvara lui 2017, când mii de tineri belgrădeni au manifestat timp de săptămâni de zile împotriva victoriei lui Vucici în alegerile prezidenţiale.

Partidele de opoziţie au îndemnat la manifestaţii după ce liderul lor a fost agresat fizic, în noiembrie, înaintea unei reuniuni politice, în centrul Serbiei.

Blocul din opoziţie Alianţa pentru Serbia, o coaliţie de partide din tot spectrul politic, i-a acuzat pe agresori că sunt membri ai formaţiunii politice a lui Vucici, Partidul Progresului (SNS, centru-dreapta), ceea ce autorităţile neagă.

Mai mulţi lideri din cadrul opoziţiei au condus coloana, între care un fost ministru de Externe, Vuk Jeremici, şi fostul primar al Belgradului Dragan Djilas (centru).

Mulţi manifestanţi au suflat în fluiere şi au claxonat, principalul simbol al marilor manifestaţii ale opoziţiei în anii '90 împotriva fostului preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici.

"Cât timp trebuie să îndure Serbia răul?" sau "Ei mint, ei fură... Sunt atât de furios", clamau pancarte arborate sâmbătă de manifestanţi care scandau "Vucici, hoţul!".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb