"Shell" revine pe piaţa Libiei

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 martie 2004

Compania investeşte 200 milioane de dolari în industria energetică a ţării

Gigantul petrolier anglo-olandez "Royal Dutch/Shell" a încheiat un parteneriat strategic pe termen lung cu societatea energetică de stat din Libia, parteneriat care priveşte industria de ţiţei şi gaze din această ţară. Anunţul companiei a fost făcut într-un moment în care premierul britanic Tony Blair efectuează o vizită la Tripoli.

Oficialii "Shell" spun că vor semna un contract în valoare de 200 milioane de dolari privind o afacere în sectorul gazelor (off-shore). Contractul oferă companiei "Shell" drepturi de explorare în această regiune. "Shell" mai anunţă că vor continua negocierile în acest an cu Libia, pe diverse proiecte specifice, fără să ofere, însă, alte detalii. În trecut, compania "Shell" a mai fost implicată în operaţiuni pe teritoriul Libiei, însă, în prezent, aceasta nu derulează nici un proiect în regiune.

De menţionat că "Shell" nu este singura firmă britanică interesată să dezvolte afaceri în Libia. Cel mai mare interes pentru potenţialii investitori străini îl reprezintă sectorul petrolier şi gazier, precum şi cel al turismului.

La ora actuală, Libia "curtează" investitori străini, dat fiind că, vreme de ani de zile, ea a fost supusă sancţiunilor Naţiunilor Unite şi ale Statelor Unite. Aceste sancţiuni au fost ridicate anul trecut, după ce autorităţile de la Tripoli au căzut de acord să despăgubească rudele celor decedaţi în bombardamentul de la Lockerbie. Tocmai din cauza acestuia, vizita lui Blair în Libia nu a fost bine privită de unii politicieni şi de urmaşii celor care au murit în bombardament.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“

Ziarul BURSA

01 iunie
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb