Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

ShopMania BIZ devine MerchantPro

C.B.
Companii /

Arthur Radulescu, Director General ShopMania Net

Arthur Radulescu, Director General ShopMania Net

ShopMania BIZ a devenit MerchantPro în urma unui proces de rebranding finalizat săptămâna trecută. Schimbarea numelui s-a desfăşurat simultan în toate ţările în care platforma autohtonă de e-commerce are operaţiuni. Funcţionalităţile platformei şi ale celor peste 1200 magazine active care utilizează MerchantPro nu au fost influentate de acest proces, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Arthur Radulescu, Director General ShopMania Net, compania care administrează MerchantPro, a declarat: " Schimbarea numelui este un pas necesar în dezvoltarea platformei de e-commerce, atât din raţiuni de piaţă, cât si din raţiuni de marketing şi diferenţiere. În primul rând, am considerat ca avem nevoie de o identitate noua care sa reflecte cu mai mare fidelitate nivelul actual de dezvoltare a platformei, maturitatea la care a ajuns, viziunea pe care o transpunem în serviciile noastre, precum şi experienta şi know-how-ul pe care le oferim după mai mult de 10 ani de prezenţă pe piaţă. De asemenea, am dorit sa eliminam confuzia între brand-urile ShopMania BIZ - Platforma de eCommerce, şi ShopMania.ro - Comparatorul de preţuri. Ambele sunt proiectele noastre, fiecare generează câte 50% din business-ul total al companiei, însă sunt două servicii esenţial diferite, adresate unor publicuri şi nevoi diferite, prin urmare am ales să le separăm complet şi ca identitate."

Rebranding-ul face parte dintr-un plan de investiţii al cărui buget pentru 2019 şi 2020 se ridică la 400.000 euro. Proiectul de investiţii mai cuprinde dezvoltarea de clustere de funcţionalitati axate pe administrarea operatiunilor de tip multi-warehouse şi multi-channel, automatizarea proceselor pe aceste zone funcţionale, precum şi integrarea cu servicii third-party, în special cele de tip multi-channel şi marketplace.

Arthur Rădulescu a mai adăugat: " Antreprenorii din ecommerce caută soluţii bazate pe stabilitate, capabilitati de engineering, complexitate, flexibilitate şi ecosisteme deschise, care să îi susţină în fiecare etapă de dezvoltare a afacerii lor. În acest context, integrăm în MerchantPro tendinţele actuale din domeniu, precum automatizarea fluxurilor operaţionale sau conceptul de procese invizibile"

Aproape un sfert (24%) dintre magazinele online care folosesc platforma MarchantPro sunt din afara României, cele mai multe fiind în Serbia, Italia, Portugalia şi Bulgaria. La nivel global, magazinele online care utilizează platforma MerchantPro au listate un număr total de 6 milioane de produse, dintre care peste 5 milioane sunt listate pe magazinele din România.

În prezent pe platformă funcţionează 1200 magazine active (cu activitate operaţională), din care peste 80% sunt magazine premium (clienţi cu abonament).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS