SIBEX Evoluţia Dow Jones ţine piaţa futures în viaţă

S.N
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 decembrie 2014

După jumătate din prima şedinţă a săptămânii, pe segmentul de piaţă futures administrat de Bursa de la Sibiu se observa un volum de 548 de contracte, cu o valoare echivalentă de 9,18 milioane de lei. Nivelul menţionat putea fi considerat unul destul de bun, ţinând cont că, din noiembrie şi până săptămâna trecută, şedinţele s-au desfăşurat într-o puternică notă de dezinteres.

"Salvatorul" pieţei, era, ca de atâtea alte ori, derivatul pe indicele american Dow Jones, care totaliza peste 500 de contracte pe scadenţa de la finalul acestei săptămâni (n.r. - scadenţa decembrie). Cotaţia futures de la Sibiu a indicelui creştea cu 72 de puncte, la 17.352 de puncte. Practic, era urmată evoluţia de pe piaţa futures americană, unde, de asemenea, se înregistrau creşteri, fiind semnalată o evoluţie "verde" la NYSE, după scăderile severe ale indicilor reprezentativi consemnate săptămâna trecută. Optimismul era susţinut de creşterea companiilor din sectorul energetic şi de încrederea în revenirea economiei. "Jucătorii şi market-makerii aşteptau deschiderea de pe Wall-Street în vederea confirmării direcţiei pozitive, dar, aşa cum piaţa ne-a demonstrat de atâtea alte ori, şi o schimbare de direcţie este mereu posibilă, astfel că partea a doua a şedinţei are destule argumente pentru a fi interesantă", a declarat un broker.

Pe segmentul valutar, singurul derivat tranzacţionat era simbolul EUR/USD_RON. Acesta era speculat pe prima scadenţă trimestrială de anul viitor (n.r. - martie). Pentru aceasta, moneda unică pierdea 0,40% şi era cotată la 1,24300 dolari, numărul contractelor fiind de numai 20.

În sectorul derivatelor pe mărfuri se specula modest pe simbolul DEOIL_LSC ianuarie 2015, care are ca activ suport barilul de petrol de tip Light Sweet Crude. Se observau doar 15 contracte, în contextul unei deprecieri de 0,26% la 57,89 USD/baril.

În ceea ce priveşte restul pieţei, nici un alt produs futures de la Sibex nu trecea, conform datelor de la ora 16:15, peste nivelul de 2 contracte, fapt care ilustrează clar situaţia operatorului de piaţă, dar şi "monopolul" Dow Jones asupra tranzacţiilor.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16:15.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb