SIBEX Maratonul creşterii PPLI continuă

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 iulie 2014

O nouă şedinţă pe piaţa Sibex, o nouă creştere de aproape 25% pentru cotaţia acţiunii Prodplast Imobiliare care, la ora 17.00 valora 17,38 lei. Aprecierea de 24,95% se consemna de această dată pe un volum mic de 8632 de titluri transferate din 5 tranzacţii. Ca urmare a aprecierii spectaculoase începută săptămâna trecută, capitalizarea firmei a ajuns la 362.608.447 lei. Urmărind evoluţia PPLI, întrebarea firească este unde se va opri acest maraton de creştere, cu atât mai mult cu cât lichiditatea nu este una spectaculoasă, semn că acţiunea în discuţie nu este un obiectiv investiţional foarte urmărit. De altfel, ceea ce atrage atenţia nu este volumul sau valoarea tranzacţiilor ci aprecierea în sine.

Pe segmentul futures sesiunea nu s-a remarcat cu nimic special în primele şapte ore ale zilei. La ora 17.00 numărul contractelor era de numai 378 cu o valoare de 6,23 de milioane lei. Conform tiparului, tot derivatul pe indicele Dow Jones cu scadenţa septembrie era cel mai lichid. După jumătate de zi se observau 351 de contracte. Cotaţia futures a indicelui american creştea la Sibiu cu 57 de puncte la 16.970 de puncte, îndreptându-se spre a doua zi de apreciere la rând. De altfel, direcţia pozitivă era susţinută de piaţa americană unde indicii reprezentativi se apreciau pe fondul raportării unor profituri peste aşteptări din partea unor companii.

Dintre produsele listate, un volum de 10 contracte se înregistra pe derivatul pe perechea euro/dolar pe scadenţa septembrie. Moneda comună scădea cu 0,16% la 1,34100 USD. Şi pe plan extern moneda americană a avansat faţă de valutele concurente în raport cu care a atins cel mai înalt nivel din şapte săptămâni, pe fondul optimismului privind revenirea economiei americane şi în condiţiile în care FED a fost de acord să dezbată ritmul de creştere a ratelor de dobândă. Nici un alt produs derivat nu se remarca prin volum sau evoluţie la ora menţionată pe piaţa futures sibiană.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb