SIBEXPreţul futures al petrolului, din nou în scădere

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 ianuarie 2016

La Sbex, debutul ultimei săptămâni din ianuarie a fost unul la fel de şters ca şi evoluţia din întreaga lună, lichiditatea fiind extrem de redusă. Datele culese la ora 17,30 indicau doar 11 contracte futures, cu o valoare de numai 116.593 lei. Volumul slab se datora lipsei de interes faţă de derivatul pe Dow Jones, care de regulă generează câteva zeci de contracte pe şedinţă. De această dată, după şapte ore şi jumătate de la deschidere, DEDJIA 16C era aproape ignorat de participanţi, statistica indicând un singur contract. Cotaţia futures de la Sibiu a Dow Jones se deprecia cu 368 de puncte faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (start of day price (1)), cifrat la 16.144 de puncte, şi valora 15.857 puncte. În raport cu închiderea de vineri 22, ianuarie DEDJIA 16C pierdea 110 puncte. Ţinând însă cont de faptul că volumul era derizoriu, evoluţia nu era una foarte concludentă, deşi la NYSE indicii preprezentativi se aflau pe minus după deschidere, pe fondul deprecierilor din sectorul materialelor şi sectorul energetic, după ce creşterea petrolului începută vineri s-a oprit brusc, aurul negru reluându-şi "alunecarea". Tot un singur contract se înregistra şi pe derivatul ce urmăreşte preţul petrolului, cotaţia pe scadenţa martie depreciindu-se cu 2,30% faţă de "start of day price" (32.24 USD), la 31,50 USD.

Cele mai multe contracte se consemnau pe derivatul care are ca activ suport perechea euro/dolar, pe scadenţa martie. Simbolul EUUSR 16C totaliza 9 contracte, iar cotaţia unei monede unice era estimată la 1,0857 dolari, în urcare cu 0,26% faţă de "start of day price" (1,0829 USD) şi fără o evoluţie semnificativă raportat la închiderea de vinerea trecută.

(1) Preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

27 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9453
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7622
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9300
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.6976

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro