SIBEX Raportul privind vânzările de retail din SUA a scos piaţa din apatie

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 august 2013

În primele ore din cea de-a doua şedinţă a săptămânii, speculatorii au dat impresia că au reintrat în vacanţă, ritmul tranzacţiilor fiind foarte redus. După un debut de săptămână bun, piaţa Sibex a oferit şi reversul medaliei, cel puţin în primele patru ore ale sesiunii, după care numărul contractelor era sub 200. Apoi, lichiditatea şi-a revenit odată cu publicarea raportului despre vânzările de retail din SUA, care a dus la intensificarea mişcărilor de preţ. Astfel, până la ora 16.45, jucătorii activi au încheiat 637 de contracte cu o valoare de 9,21 milioane de lei. "Piaţa suferă la capitolul constanţă. După câteva şedinţe bune, se reintră într-o stare de apatie, de cele mai multe ori datorită lisei unor elemente care să impulsioneze tranzacţiile. Apoi, în momentul în care astfel de elemente apar, interesul revine", a explicat un analist financiar.

Cele mai multe contracte se observau pe derivatul care urmăreşte evoluţia indicelui Dow Jones. Se înregistrau 319 contracte pe scadenţa septembrie. Cotaţia DEDJIA_RON a crescut în cea mai mare parte din prima jumătate a şedinţei, corelându-se cu semnalele de pe piaţa futures americană, care erau unele favorabile unei evoluţii "verzi", indicii câştigând teren. Speculatorii de peste ocean au manifestat o stare de optimism, care s-a răsfrânt şi pe piaţa sibiană după ce un raport a indicat creşterea vânzărilor de retail din cea mai mare economie a lumii în iulie, pentru a patra lună la rând. Situaţia s-a schimbat brusc după deschiderea NYSE, preţul futures al celui mai cunoscut indice din lume întrând pe roşu. La ora 16.45, DEDJIA_RON pierdea 8 puncte şi valora 15.380 puncte. Scăderea nu era una agresivă, existând posibilitatea revenirii pe plus. "Deşi vânzările de retail din SUA au crescut, creşterea a fost mai mică decât estimările, fapt care a tăiat din efectele pozitive şi a produs intrarea Dow Jones pe minus", a explicat sursa citată.

Pe segmentul valutar, jucătorii de la Sibiu care au pariat pe evoluţia parităţii euro/dolar au încheiat, până la ora 16.45 un număr de 257 de contracte pe scadenţa septembrie. Moneda unică se deprecia faţă de dolar, la ora menţionată pierzând 0,39%, la 1,3255 USD. Şi pe plan extern, dolarul a avansat în raport cu moneda comună precum şi faţă de majoritatea concurenţilor săi. Se mai consemnau tranzacţii şi pe perechea euro/yen japonez. Numărul contractelor pe scadenţa septembrie era de 26. Euro creştea puternic, cu 1,07%, la 130,1 yeni. Pe pieţele externe, euro s-a apreciat cu cea mai mare valoare din nouă săptămâni faţă de yen.

S-a mai observat o uşoară activitate şi pe sistemul alternativ de tranzacţionare al Sibex, unde au fost rulate 1000 acţiuni PPLI. Cotaţia unui titlu scădea cu 11,17% la 3,5 lei.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.45.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb