SIBEX Şocul provocat de Brexit s-a resimţit şi pe piaţa futures de la Sibiu

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 iunie 2016

Şocul provocat pe pieţele bursiere internaţionale de votul favorabil pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană s-a resimţit şi la Sibex, unde şedinţa de vineri a adus o scădere agresivă a cotaţiei futures a Dow Jones, în ton cu evoluţia de pe Wall-Street, unde cel mai cunoscut indice de pe glob a pierdut peste 600 de puncte. Mai exact, derivatul pe indicele american s-a depreciat la Sibiu cu 709 puncte faţă de "start of day price"(1), fiind cotat la 17.486 de puncte. Comparativ cu închiderea de joi, deprecierea s-a cifrat la 466 de puncte.

"Orbiţi de Brexit, investitorii de pretutindeni au inundat pieţele lumii în căutarea activelor de siguranţă, cum sunt aurul, yenul japonez sau titlurile de valoare, fapt care a dus la scăderi pe pieţele de acţiuni. În acest context, dolarul s-a apreciat cu peste trei procente, cea mai mare creştere de o zi din 1978 încoace, în timp ce aurul a atins maximul din ultimii doi ani, evoluţie la care participanţii de la Sibex nu puteau rămâne indiferenţi", a punctat un analist financiar. Cu toate acestea, cererea de derivate pe aur nu a fost una foarte puternică pe piaţa sibiană, volumul cifrându-se la 26 de contracte pe scadenţa iunie. Cotaţia futures a metalului nobil a crescut spectaculos raportat la "start of day price", acumulând 54 de dolari, şi oprindu-se la 1.320,1 dolari/uncie.

În mod neaşteptat, pe segmentul valutar a fost linişte, consemnându-se doar două contracte pe perechea liră sterlină/dolar, pe fondul unei deprecieri de 7,29% a monedei britanice, la 1,3793 USD pe scadenţa septembrie şi un singur contract pe cursul euro/yen japonez, moneda unică pierzând 6,34%, la 113 yeni, tot pe scadenţa septembrie.

Per total, sesiunea de vineri a fost una productivă, cu 97 de contracte şi o valoare de 1,26 milioane de lei. În cele cinci zile ale perioadei 19-23 iunie au fost încheiate 442 de contracte, nivelul fiind unul bun, pe fondul agitaţiei de pe pieţele externe de dinainte şi după votul pentru "Brexit".

(1) preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb