SIBIU Diversificare la Bursă

REMUS STOICA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 aprilie 2004

Sumarul tranzacţiilor la BMFMS

Sesiunea de tranzacţionare din 15 aprilie 2004 a fost una destul de diversificată, realizîndu-se în total 129 de contracte futures şi 80 de opţiuni în patru din pieţele listate la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu. Brokerii sibieni apreciază că în perioada următoare se va continua evoluţia descrescătoare a monedei unice în raport cu dolarul, încercînd să testeze 1,1865 sau chiar 1,1820 (maximul din 25 noiembrie). Contractele futures avînd activ suport ROL/USD s-au tranzacţionat între un minim de 34.700 şi un maxim de 34.730. Investitorii de pe piaţa ROL/EUR au afişat ordine de cumpărare la 41.300 însă cea mai bună ofertă de vînzare a fost de 41.500. De asemenea, s-au încheiat tranzacţii şi pe piaţa acţiunilor cu scadenţa la sfîrşitul lunii iunie pentru active suport ca SIF Moldova la 3750, respectiv TLV (Banca Transilvania) la 5990. Şi piaţa opţiunilor a fost mai activă, tranzacţionîndu-se 80 de CALL-uri la preţuri de exercitare de 11.900 şi 11.950 cu prime între 200 şi 210 mii lei. Poziţiile deschise pe opţiuni s-au ridicat astfel la 490. Valoarea totală tranzacţionată s-a ridicat la 1.879.386.000, în scădere faţă de ziua precedentă datorită volatilităţii scăzute pe plan internaţional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro