Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a mulţumit, miercuri, UDMR pentru susţinere, după ce a prezentat principalele prevederi ale Programului de guvernare parlamentarilor formaţiunii, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.
„Astăzi, la întâlnirea cu grupurile parlamentare ale UDMR. Le mulţumesc colegilor din UDMR pentru susţinere şi pentru colaborarea bună din aceste zile. Am mulţumit, de asemenea, colegilor de la UDMR pentru munca serioasă, responsabilă pe care au făcut-o în Guvernul României, inclusiv în perioada de interimat”, a scris, miercuri, pe Facebook, Mureşan, după întâlnirea cu grupurile parlamentare ale UDMR.
Acesta a menţionat că se lucrează la finalizarea Programului de guvernare, conform postării sale.
„Finalizăm acum împreună programul de guvernare care să modernizeze România şi să ofere oamenilor stabilitate şi predictibilitate. Vom reduce risipa, vom face statul mai eficient, vom construi o economie sănătoasă, care să ne permită să investim în dezvoltarea României şi în creşterea nivelului de trai”, a mai transmis premierul desemnat pe reţeaua de socializare.
El a reiterat ideea că, până la finalul săptămânii, va fi prezentat Programul de guvernare şi echipa cu care vrea să meargă în Parlament, potrivit postării sale.




























































1. sondajul publicat astazi
(mesaj trimis de anonim în data de 23.09.2026, 12:23)
de sobolani 47% vor alegeri anticipate 47% nu vor. grea este matematica si carnea de porc. nu bat cifrele PNL vrea sigur pentru ca mai castiga intre 50-100 % locuri in parlament , sobolanii din haur la fel pentru ca si=ondajele de doi lei ii avantajeaza mai multe locuri in parlament, asta insemna minim +54% cine nu vrea ciuma rosie si udmr in total cca 30% . cum se face ca ciuma creste la fel ca Fat Frumos dar tot nu bat cifrele?in campania care ne asteapta trebuie marsat pe rentele viagere ale repetentilor clasei incepand cu varsta de 40 de ani, nimeni nu mai primeste pensie pana la varsta de minim 60-65 de ani,ai iesit la pensie un sut in fund de la nstitutiile statului,oricum in era digitala eti doar o leguma fara valoare.