SIEGFRIED MUREŞAN:"Minerii din Valea Jiului vor lucra în domeniul energiilor regenerabile"

B.F.
Miscellanea /

"Minerii din Valea Jiului vor lucra în domeniul energiilor regenerabile"

Minerii din Valea Jiului şi din zona Olteniei nu îşi vor pierde locurile de muncă în urma aplicării Pactului Ecologic European, ci vor avea locuri de muncă bine plătite în domeniul energiilor regenerabile şi în industrie, a declarat, vineri, raportorul Parlamentului European pentru finanţarea Green Deal, Siegfried Mureşan.

Acesta a afirmat că suma de 750 de milioane de euro alocată României în cadrul Fondului de Tranziţie Justă va fi concentrată pe dezvoltarea economică în regiunile în care există minerit, şi nu pe măsurile sociale.

"Pentru prima dată, putem să le spunem minerilor că nu vor rămâne fără joburi, fără locuri de muncă, ci că vor exista alte locuri de muncă în Valea Jiului. Dacă vom reuşi să impunem retehnologizarea centralelor pe cărbune în termocentrale pe gaz, atunci o mare parte din muncitorii care lucrează în termocentrale, adică toţi muncitorii care lucrează în termocentrale, vor putea lucra în continuare în acele termocentrale. Vizăm dezvoltarea economică, aşezarea de întreprinderi, în special în industrie, în special în domeniile în care va fi nevoie de noi tehnologii, în noi surse de energie, în energie regenerabilă, vizăm elaborarea unei strategii care să ancoreze investitorii producători de produse industriale în zona Olteniei şi în zona Văii Jiului, deci vom veni cu o strategie care să ducă la ancorarea acestor noi investitori în special în aceste regiuni", a declarat Siegfried Mureşan.

Raportorul Parlamentului European s-a declarat sigur că în Oltenia şi în Valea Jiului vor veni investitori în domeniul energiilor regenerabile, care vor oferi locuri de muncă angajaţilor ce lucrează în prezent în minerit.

Acesta a precizat că România este pe locul trei în topul ţărilor UE din punct de vedere al valorii fondurilor alocate pentru tranziţia de la cărbune la formele ecologice de producere a energiei.

Potrivit acestuia, fondurile vor fi dirijate către atragerea de investitori industriali, care să creeze locuri de muncă în zonele miniere.

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Asta in vreme ce Germania a amanat pana in 2035 reducerea ponderii de 60 la suta a carbunelui in prod. de energie!!! Dupa ce am aruncat cu miliarde de euro in producatorii de eoliene si platim pe factura subventia catre ei, acum suntem primii si la reducerea carbunelui,oricum mult redus de alte capete patrate gen muresan asta! O tara saraca face pe ecologista pe banii fraierilor ca noi! SUA s a retras din acord, nemtii amana cu 15 ani, si se gaseste capra raioasa sa tina coada sus! Ce destepti suntem cand facem pe ecologistii la Bruxelles in vreme ce amaratii raman pe drumuri sau platesc facturi uriase !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Ai uitat sa mentionezi ca Siegfried se prea poate sa fie mult indragostut de Greta. E linia europeana !!!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Asta in timp ce tot gunoiul din Europa este adus impachetat frumos in tara noastra prin intermediul nemernicilor tradatori de tara.Si asta se practica de multi ani.Nu le-ar mai muri multi inainte,sa-i pedepseasca Dumnezeu fiindca cred ca cei in masura sa-i pedepseasca sunt in cardasie ,altfel nu-mi explic aceasta atitudine nepasatoare.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Impactul pactului ecologic european asupra României 

    Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de coeziune a fost însoțită de o evaluare a impactului. Evaluarea impactului a validat sistemul de livrare propus pentru aceste fonduri, care sunt reglementate în propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European Plus, Fondul de coeziune și Fondul pentru pescuit maritimă europeană și normele financiare pentru acestea și pentru Fondul pentru azil și migrație, Fondul pentru securitate internă și gestionarea frontierelor și Instrumentul Visa, care va reglementa, de asemenea, programarea și punerea în aplicare a fondului de tranziție JUSTA.Evaluarea impactului a examinat, de asemenea, provocările cu care urmează să fie abordate de următorul cadru multianual financiar și politica de coeziune.Aceasta a confirmat necesitatea, în concordanță cu rezultatele consultării publice, pentru a susține o tranziție curată și corectă de energie, printr-o politică dedicată obiectiv și un mecanism de concentrare tematică corespunzătoare.  

    Impactul adică utilitatea pactului ecologic european asupra României se va vedea după cel puțin 10 ani de implementare, condiția fiind să fim lăsați să ne dezvoltăm prin exploatarea propriilor invenții verzi existente. 

    Provocările care urmează să fie abordate de următorul cadru multianual financiar și politica de coeziune 

    A.Impact financiar  

    În România încă nu s-au făcut calcule în ceea ce privește impactul financiar al implementării acestui pact ecologic european.Autoritățile din România au început să lucreze la aceste studii de impact, în fiecare domeniu.  

    Decizia Marii Britanii de a părăsi UE va crea un decalaj semnificativ în bugetul Uniunii Europene pentru următorii șapte ani, deoarece Marea Britanie rămâne unul dintre cei mai mari contribuitori. Comisia estimează pierderile la aproximativ 13 miliarde de euro pe an. 

    Pentru a compensa retragerea Regatului Unit, și întrucât nu au fost create noi resurse proprii, statele membre au fost solicitate să-și crească contribuțiile naționale la buget. 

    B. Impact economic, social și de mediu 

    Introducerea conceptului de dezvoltare durabilă în toate domeniile va duce la un salt calitativ în dezvoltarea economică durabilă a României și implicit a nivelului de trai prin crearea unui nou model societal care să creeze coeziune economică, socială și teritorială. Deși pactul ecologic vizează în special domeniile mediu, schimbări climatice, energie, industrie (siderurgiei, cimentului, clădiri, textilelor şi produselor chimice), transporturi, agricultură, digitalizare şi sectorul financiar, conceptul de dezvoltare durabilă va fi internalizat de fiecare cetățean în cadrul activităților cotidiene, de entități politice, economice și sociale.  

    Tranziția atrage după sine un impact mai larg social și economic pentru acele regiuni care se bazează în mare măsură pe combustibili fosili - în special cărbune, lignit, turbă și șisturi bituminoase - sau de gaze cu efect de seră din industriile intensive. Disparităților în creștere între regiuni, care sunt în detrimentul obiectivelor de coeziune socială, economică și teritorială. 

    investiții productive în IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care să conducă la diversificarea economică și reconversiei;  

    investiții în crearea de noi firme, inclusiv prin intermediul unor incubatoare de afaceri și servicii de consultanță; 

    investiții în activități de cercetare și inovare și care să favorizeze transferul de tehnologii avansate;  

    investiții în digitalizării și conectivitate digitală;  

    creștere a inovației și a cercetării în domeniul tehnologiilor avansate și durabile prin Crearea unei Agenții Naționale pentru Implementarea invențiilor care să valorifice invențiile verzi românești deja existente și potențiale. România ar avea invenții revoluționare care pot genera miliarde de euro.Există studiu de impact realizat de forumul inventatorilor care demonstrează că o investiție de 18 miliarde de euro în valorificarea invențiilor va aduce o creștere economică durabilă de 10 % la sută, anual.Dacă până în prezent nu și-au pus problema creerii unei instituții care să valorifice invențiile poporului roman, acest pact ecologic va face să devină realitate această instituție care va permite o creștere economică durabiăl de cel puțin 6 %. Impactul va fi la nivel mondial prin exportul acestor tehnologii. 

    Creșterea creativității tehnice, artistice introdusă în învățământ va fi materializată în numeroase invenții, inclusiv în domeniul societal va crea premisele unui nou model societal care să asigure coeziune economică, socială și teritorială de facto nu numai de jure. Numeroase premii pe care le iau cercetătorii și copiii români la numeroase olimpiade și concursuri de inventică vor crește exponențial. Invențiile românești au o valoare extraordinară, condiția este ca acestea să fie puse în practică, sprijinite.  

    Inovații care duc la scăderea emisiilor cu efect de seră prin stocarea CO2 în cutii și dus în sere pentru a asigura hrana plantelor, de exemplu. 

    îmbuntăţirea eficienţei energetice şi termice a clădirilor prin izolarea clădirilor de exemplu printr-o vopsea izolatoare 

    transformarea sectoarelor cu un nivel de emisii de gaze cu efect de seră mare, de sprijin ar trebui să promoveze noi activități, prin implementarea de noi tehnologii, noi procese sau produse 

    reducerea gazele cu efect de seră prin  

    - împăduriri, stoparea tăierilor de păduri  

    - transformarea deșeurilor în peleți și folosiți pentru încălzirea locuințelor 

    Intoarcerea acasă a elitelor din cercetare care pot crea acest impact pozitiv asupra creșterii economice durabile. 

    I.Economie circulară neutră climatic- Creștere economică durabilă folosind energia curată, promovând grija pentru natură 

    Primul pilon, Fondul Tranzitiei Juste, va aloca bani pentru a diminua impactul negativ asupra regiunilor europene care vor fi cel mai puternic afectate, cum este cazul regiunilor miniere carbonifere din România. 

    investiții în implementarea tehnologiei și infrastructurii pentru energie curată la prețuri accesibile, în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, eficiența energetică și energia din surse regenerabile; 

    investiții în regenerare și decontaminarea siturilor, reabilitarea terenurilor și proiecte Repurposing;  

    investițiile în consolidarea economiei circulare, inclusiv prin prevenirea generării de deșeuri, reducerea, utilizarea eficientă a resurselor, reutilizarea, repararea și reciclarea; 

    investițiile în consolidarea economiei circulare, inclusiv prin prevenirea generării de deșeuri, reducerea, utilizarea eficientă a resurselor, reutilizarea, repararea și reciclarea; 

    investiții în regenerare și decontaminarea siturilor, reabilitarea terenurilor și proiecte Repurposing;  

    posibil să fie afectate alte politici: PAC, coeziunea, transport, inovarea sau cercetarea, 

    Posibile tăieri din fondurile europene pentru fermierii români sau 

    Posibile tăieri din fondurile pentru investiții în infrastructura rutieră din România. 

    nu se acordă sprijin pentru a construi celelalte reactoare nucleare de la Cernavodă care să contribuie la necesarul de energie al României în perioada următoare deoarece modul cum luăm energia din mediu este distructivă chiar la nivelul sursei. De aceea e nevoie de soluții alternative cum sunt: energia liberă, fuziunea la rece, motorul cu apă, invenții ale domnului Bordeianu de la Institutul de inventică din Iași, reprezintă soluția ideală pentru îndeplinirea obiectivului României, al Uniunii Europene și al lumii, de neutralitate ecologică. 

    Să dăm un exemplu esențial pentru a asigura alimente pentru populație, asigurarea irigațiilor e esențială în agricultură prin extragerea apei din sol, folosind energia eoliană, solară și subtilă a domnului Bordeianu. 

    Introducerea de ECOTEHNOLGII - putem aduce armonie în natură, putem bea apă din orice râu din munte, Natura ca profesor, Inteligența și dinamica energiei sunt cărți de referință în acest domeniu. 

    Implementarea proiectului Infra Meteo cu toate cele șapte obiective, inclusiv crearea Centrului European Regional de Agrometeorologie, va deveni operațional în anul 2023. Finanțarea proiectului privind realizarea Centrului European de Agrometeorologie pentru Regiunea VI a Europei, din cadrul Organizației Meteorologice Mondiale, este asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, iar termenul de operaționalizare este 2023 deoarece România va fi gazda.În ceea ce privește resursele financiare pentru implementarea proiectului Infra Meteo, acestea sunt în sumă de 50 de milioane de euro, 85% provenind din fonduri europene și 15% de la Guvernul României.Prin proiectul Inframeteo se continuă dezvoltarea sistemului național de monitorizare și avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase pentru asigurarea protecției vieții și a bunurilor materiale. Astfel, se urmărește reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră.„În cadrul acestui centru se vor putea realiza evaluări ale impactului fenomenelor legate de vreme și climă asupra sistemelor agricole și se vor putea identifica măsuri de adaptare care trebuie luate în contextul în care variabilitatea și schimbările climatice sunt din ce în ce mai evidente”  

    „Schimbările care au loc în ţara noastră trebuie văzute în contextul lumii. Sunt zone cu ierni foarte grele, cu cantităţi foarte mari de precipitaţii, zăpadă, inundaţii, tot ce este specific fenomenelor de iarnă-toamnă. În zona noastră o să avem de trecut prin evenmimente deosebite, pentru că ceea ce se numesc de regulă fenomene meteo extreme o să mai aibă loc.Schimbările compoziţiei atmosferei au fost eneorme din cauza incendiilor din Australia, Siberia, Alaska, erupţia vulcanilor, cantităţi uriaşe de metal în nordul Europei şi ce este peste 15 grade latitudine nordică. E important că marii specialişti în meteorologie spun că nu se mai pot da prognoze pe perioadă lungi. Trebuie create programe care să calculeze aceste variaţii”, a spus Emil Străinu.  

    Rezolvarea conflictelor legate de crizele energetice Modificarea mediului înconjurător prin tehnologii speciale militare duce la scăderea dependenței energetice față de Rusia însă pot pune în pericol viața.Termenul de modificare a mediului înconjurător se referă la orice tehnică care își propune schimbarea printr-o manipulare deliberată a proceselor naturale, dinamica, compoziția și structura pămîntului, litosferă, atmosferă, inclusiv biosfera,operațiile de modificare din spațiu. Modificările climatice pot fi folosite pentru intimidare, intră în sfera securității de mediu.Posibilitatea de a genera ceață, ploaie, uragane, viscol, cutremure, climat artificial sau de a modifica cumva spațiul face parte dintr-un sistem integrat de tehnologii militare.  

    Impactul imprimantei 3D, de exemplu, va asigura autonomia populație, inclusiv din punct de vedere energetic. 

    încurajarea formelor de transport alternativ (mersul pe bicicletă, car-pooling, car-sharing etc.) prin planificarea urbană şi dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru ciclism (piste pentru biciclete, compartimente speciale pentru biciclete în metrou şi trenuri, etc.) şi extinderea zonelor pietonale, în special în marile aglomerări urbane 

    abandonarea rotilor pentru aripi.Inginerul român Marius Arghirescu a trimis la brevetare la Oficiul de Invenţii şi Mărci o dronă cu propulsie ionică, care ar trebui să funcţioneze pe principiile enunţate de celebrul fizician sârb Nicola Tesla.Noua tehnologie se poate aplica mai multor tipuri de obiecte zburătoare, de la drone, la avioane convenționale.Doi cercetatori, absolventi ai Facultatii de Fizica din Timisoara, au inventat primul motor rotativ functional cu propulsie ionica din lume.Motorul ionic, soluţia la modul de propulsare al mini-sateliţilor.Acum nimeni nu îşi poate imagina că se poate atinge satelitul natural al Pământului cu numai o parte dintr-un litru de combustibil. Arghirescu a prezentat o invenţie de pionerat - drona cu propulsie ionică, primind medalia de aur şi marele premiu al salonului de inventică şi inovaţie. Invenţia sa constă într-o dronă realizată din material metalic uşor sau compozit metalizat, cu două aripi, o coadă şi o parte tip clopot dispusă central şi având o carcasă metalizată. Propulsia dispozitivului de zbor ar urma să se realizeze prin intermediul unei bobine Tesla de înaltă tensiune.  

    “Prevăd o dezvoltare a maşinilor de zbor care să o depăşească pe cea a automobilului. Mă aştept la o contribuţie importantă a domnului Ford la realizarea acestui progres. Problema locurilor de parcare şi a drumurilor aglomerate va fi rezolvată. Turnuri de parcare se vor înălţa în marile oraşe, iar şoselele se vor înmulţi doar atât cât este nevoie. În final, şoselele vor deveni inutile pentru că civilizaţia va abandona roţile pentru aripi”. 

    “Copilul visurilor lui Tesla”, cum numea inventatorul maşina sa de zbor, aşteaptă să fie redata oamenilor. 

    II. Reducerea emisiilor cu efect de seră - Românie verde 

    Românie cu orașe și sate"verzi" 

    descriere a tipului de operațiuni avute în vedere și contribuția lor de așteptat pentru a atenua impactul tranziției 

    1.Antreprenoriatului în domeniul dezvoltarii durabile și al schimbărilor climatice 

    Sprijinirea tinerilor întreprinzatori și  

    întreprinderile mici și mijlocii inovative verzi 

    2.Ocupare - creerii de noi locuri de muncă în domeniul dezvoltării durabile și al schimbărilor climatice - sincronie cu pilonul social european 

    recalificare profesională relevantă pentru a evita ca fără cerere pe piața muncii pentru acea calificare nouă nu va aduce nimic bun oamenilor. 

    investiţiile necesare pentru a ajuta lucrătorii şi comunităţile care se bazează pe lanţul valoric al combustibililor fosili.  

    stimulente pentru deblocarea şi redirecţionarea investiţiilor publice şi private 

    va facilita realizarea de investiţii durabile de către autorităţile publice, încurajând 

    - “înverzirea” bugetului  

    - achiziţiile publice ecologice  

    - facilitarea procedurile de aprobare a ajutoarelor de stat destinate regiunilor vizate de tranziţia echitabilă. 

    III. O Românie incluzivă, care îmbunătățește calitatea vieții și a sănătății cetățenilor 

    perfecționar ea și recalificarea lucrătorilor; 

    asistență post-căutare pentru locuri de muncă 

    includerea activă a solicitanților; 

    Locuri de muncă pentru oameni în domeniul protecției mediului 

    Nivel de prosperitate bazat pe energia liberă cea care propulsează în spațiu la propriu și la figurat iar bobinaTesla, în sine ar putea fi soluția pentru energie curată.Energia liberă va oferi și libertate de autorealizare a fiecărui cetățean ieșind din starea de supraviețuire care îi ocupă tot timpul. Această energie se bazează pe radiația proprie a pământului radiația Schuman. Oricine se poate conecta la ea, ca o antenă. Orice undă se putea conecta la aceasta undă, folosind o energie din orice punct din univers. Radiația cu frecventa de 7,83 este curativă. Funcționează cu frecvența vidului, autooscilează. Este energia, vidului, energia eterică care este infinită. 

    încurajarea formelor de transport alternativ (mersul pe bicicletă, car-pooling, car-sharing etc.) prin planificarea urbană şi dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru ciclism (piste pentru biciclete, compartimente speciale pentru biciclete în metrou şi trenuri, etc.) şi extinderea zonelor pietonale, în special în marile aglomerări urbane 

    Politici de economie socială care vor crea autonomie financiară 

    Crearea unui nou model societal care să asigure coeziune socială de facto nu doar de jure. 

    Risc major 

    Razboiul climatic este astăzi o realitate. Există riscul, în plus, ca aceste teste din ionosfera să poată "declanșa o cascadă de electroni, care ar produce inversarea polilor magnetici ai Pamântului". In Parlamentul European și în legislativul statului Alaska au avut loc audieri, invocand probleme ecologice.Avansate în acest extrem de periculos domeniu militar sunt Statele Unite, Rusia (moștenire de la fosta URSS), China, India și alte câteva state. Deoarece însa experiențele în domeniul razboiului climatic lovesc, în prezent, zone întinse ale planetei, aceste experiențe sunt ținute departe de mass-media și de opinia publică. Unul dintre aceștia, expertul în energie Gratan Healy, consilier al OSCE și Magda Hallvoet, deputat, șeful grupului parlamentar al Verzilor din Parlamentul European, au dezvăluit că acest proiect este "arma finală" ce poate duce la sfârșitul civilizației umane, a lumii însăși. Cei doi au prezentat un raport în care afirma că acest tip de armament considerat în stadiul actual neletal ("non lethal weaponery") are consecințe dezastruoase asupra mediului înconjurator și, mai mult decât atât, pune în pericol libertatea individuală și democrația. "Este evident că avem de-a face cu o armă strategică, dar nu este destul de clar dacă acesta are un scop defensiv sau ofensiv și împotriva cărui inamic potențial va fi folosită".De-a lungul timpului despre HAARP s-a spus că a declanșat unele catastrofe, cum ar fi inundații, secete, uragane, furtuni, cutremure devastatoare în Iran, Pakistan, Haiti, Turcia, Grecia și Filipine, întreruperi majore ale distribuției de energie electrică, prăbușirea zborului TWA 800, sindromul Războiului din Golf și sindromul oboselii cronice.Proiectul HAARP poate fi considerat o armă excepțională împotriva oricăror atacuri terestre, aeriene, cosmice și chiar extraterestre.HAARP utilizează un echipament terestru constituit dintr-o rețea de antene. Acest sistem de antene speciale de mare putere este descris de către unii oameni de știință drept "o teribilă armă geofizică, strategică și cosmică de energie dirijată", "o reeditare a proiectului Star Wars într-o formă mult mai economică și, în același timp, mult mai periculoasă, capabilă să provoace schimbarea vremii, producând ploi torențiale, uragane, inundații și chiar cutremure". 

    Așadar cine asigură securitatea ființelor și a ecosistemului? 

    Depopulare și extincție a plantelor și animalelor prin:  

    1.Război biologic,Condex alimentarius, modificări genetice, iradierea fructelor și legumele importate, produse farmaceutice cu efecte secundare care tratează simptomul și nu cauza, vaccinare, prin care se inoculează virusuri în organism.  

    2.Controlul vremii- HAARP și Chemtrails (aluminiu) 

    3.Crearea unui superconductor, ca un fel de internet la nivel global, prin care se atacă la nevoie

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS