SIF Oltenia renunţă la procesul cu SIF Banat-Crişana, privind anularea unor decizii AGOA SIF1 din iunie 2019

A.I.
Piaţa de Capital / 30 iunie

SIF Oltenia renunţă la procesul cu SIF Banat-Crişana, privind anularea unor decizii AGOA SIF1 din iunie 2019

SIF-ul contestase hotărârile majorităţii acţionarilor prin care fusese respinsă inclusiv demiterea conducerii SIF1

SIF Oltenia (SIF5) a mai renunţat la un proces împotriva SIF Banat-Crişana (SIF1), după cum reiese dintr-un raport al SIF1 postat ieri seară pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Este vorba despre cererea de anulare a hotărârii AGOA SIF Banat-Crişana din data 20 iunie 2019, când s-a respins propunerea ca societatea să distribuie ca dividende, din profitul anului 2016, a sumei de 77,62 milioane lei şi care a fost repartizată la "alte rezerve", reprezentând echivalentul unui dividend brut de 0,15 lei/titlu, precum şi întocmirea şi ducerea la îndeplinire de către conducerea SIF Banat-Crişana a unui plan de măsuri pentru recuperarea prejudiciului creat prin decizia de neconstituire a SIF1 ca parte civilă în procesul Lakis-Bîlteanu. De asemenea, a fost respinsă demiterea conducerii SIF1 formată din Bogdan Drăgoi şi Radu Răzvan Străuţ.

Toate aceste puncte fuseseră introduse pe ordinea de zi la cererea unui grup de acţionari condus de SIF Oltenia.

"SIF Banat-Crişana informează investitorii că, în litigiul ce formează obiectul dosarului nr. 1583/108/2019, având ca obiect rejudecarea după casarea cu trimitere a cererii în anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SIF Banat-Crişana nr. 1 din data de 20 iunie 2019, în contradictoriu cu SIF Oltenia şi Flaros, Tribunalul Arad a luat act de renunţarea la judecată formulată de SIF Oltenia şi a constatat că Flaros nu are calitate procesuală activă în rejudecare. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs în 30 de zile de la comunicare", se arată în raportul SIF1.

Demersul vine în condiţiile în care, în toamna anului trecut, echipa de conducere a SIF Oltenia în frunte cu Tudor Ciurezu a fost înlăturată din funcţie, în urma votului unui grup de acţionari format din SIF Banat-Crişana, SIF Muntenia şi un grup de fonduri de investiţii finanţate în diferite proporţii chiar de cele două SIF-uri.

Ulterior a fost instalat un nou Consiliu de Administraţie, condus de Sorin-Iulian Cioacă, ce provine de la SIF Muntenia, şi care a început să renunţe la procesele intentate de fosta conducere a SIF Oltenia faţă de SIF Banat-Crişana.

În luna februarie a acestui an, noua conducerea a SIF Oltenia renunţase la acţiunea formulată împotriva SIF1 în care cerea instanţei anularea a două hotărâri ale AGEA societăţii de investiţii din Arad din data de 10 martie 2020.

Una dintre acestea viza anularea deciziei privind diminuarea capitalului SIF Banat-Crişana, prin anularea a 72,84 milioane de acţiuni, echivalentul a 14,07% din societate, deţinute de SIF Muntenia (SIF4), OPUS - Chartered Issuances SA/AA Luxembourg şi FIA Roumanian Strategy Fund AA/Vaduz, punct introdus pe ordinea de zi a adunării chiar la solicitarea SIF Oltenia, dar care nu a întrunit majoritatea de voturi necesară pentru adoptare.

Conform conducerii de atunci a SIF Oltenia, titlurile SIF1 aflate în posesia acestor trei entităţi reprezintă, în realitate, titluri pe care le deţine indirect chiar SIF Banat-Crişana şi care, conform prevederilor în vigoare, trebuie anulate. Poziţia era susţinută printr-o serie de articole din Legea nr. 31/1990, o decizie a Consiliului Concurenţei din iunie 2013 şi o decizie ASF din noiembrie 2019.

Ziarul BURSA a solicitat atunci o opinie de SIF Oltenia, dar reprezentanţii societăţii de investiţii financiare nu ne-au răspuns.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Atenție ,este in derulare acțiunea de pierdere de către Sif Oltenia a participatiei deținute in Mercur Craiova ,rog urmăriți derulare a evenimentelor.Cioaca ,Dragoi si finul sau Trifu au pornit acțiunea de devalizare a Sif Oltenia ,urmăriți hotaririle AGEA din societățile unde dețin participătii majoritare!??

    1. Nu numai la Mercur ci la fel se intampla si la Flaros,Alimentara.

      Astia sunt pusi pe capatuiala. 

      Asa e ma Ungureanu, te-au dat afara și acum miauni pe la geam.

    Rand pe rand renunta la toate actiunile pornite de Ciurezu, pentru a impiedica justitia sa verifice legalitatea AGEA/AGOA de la SIF 1.

    1. Corect.

      De aceea a si fost dat jos Ciurezu ca incepuse sa-i scuture pe cei de la Sif 1 cu procese pentru a apara drepturile actionarilor Sif 5. 

    Cum să continuie Sif 5 litigiile cu Sif1 din postura de societate capturată prin metode dubioase, de către Sif 1 & Co, cu largul concurs al organismelor de reglementare și supraveghere a pieței de capital? Puzderia de parchete înființate în România ar trebui să verifice și să instrumenteze modul de preluare ostilă a sif 5, iar cei care au încălcat legea, să sufere consecințele de rigoare.

    Pai cum sa se judece Cioacă și Trif cu stăpânul lor Lakis ?! Cele 3 sifuri trebuie sa fuzioneze sau sa facă oferta pentru minoritari. Sunt grup nedeclarat cu protecția ASF. E strigător la cer . La societăți de pe aero ASF impune restricții și obligații aberante și ditamai sifurile își fac de cap. Renunțarea la procese e un abuz de funcție . ASF nu vede asta? Oamenii astia sunt supuși 100% intereselor lu najib. Nu au niciun respect pentru ceilalți acționari .Se vede din avion doar citind BVC ul in curs. Toate subsidiarele au noi CA uri dubioase drept rasplata pentru diversele servicii , majoritatea foști angajați ai lu Najib. Mare pacoste pentru piața activitatea ASF. Mai bine ar dispărea și piața s-ar descurca mai bine. Nu fac decât sa inventeze reguli pentru cei mici si sa asigure protecție clanurilor mafiotoogarhice.

    1. Tataie, vezi ca îți creste vena la gat de ciuda. Nu mai lua calmante cu laxative.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro