Simona Halep a fost audiată la Londra

O.D.
Sport / 29 iunie 2023

Simona Halep a fost audiată la Londra

Simona Halep a fost audiată miercuri la Tribunalul din Londra în procesul de dopaj, scrie digisport.ro, precizând că audierea va continua şi că un verdict ar urma să fie pronunţat în aproximativ două săptămâni.

Sportiva, alături de avocaţi săi, a încercat să îşi demonstreze nevinovăţia, după ce anul trecut a fost depistată pozitiv cu roxadustat.

"A fost audiată astăzi, dar va fi audiată şi mâine. În aproximativ două săptămâni ar trebui să avem un prim verdict. Momentul care era amânat a avut loc. Alături de avocaţi, Simona şi-a prezentat argumentele. Vom vedea care vor fi deciziile. În general, aici se dau suspendări de doi ani, apoi deciziile sunt atacate la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. În general, acolo se reduc la jumătate. Se scade termenul de suspendare provizorie, iar acea suspendare provizorie e din noiembrie 2022", a declarat Dragoş Suciu, la Digi Sport Special.

Halep îşi poate prezenta argumentele în aceste zile, după ce audierea sa a fost amânată de trei ori.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Oricare va fi verdictul postarile patimasilor vor fi care de care mai subjective.

    1. Devorarea liderilor este sport national la romani,asa ca marii campioni trebuie sa fie pregatiti!

      Din păcate ai dreptate ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb