Revista BURSA Construcţiilor

Simona Halep declară că e interesată de titluri de Mare Şlem şi de o medalie olimpică, nu de clasament

A.B.
Sport / 24 martie

Simona Halep declară că e interesată de titluri de Mare Şlem şi de o medalie olimpică, nu de clasament

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a declarat că este interesată mai degrabă de câştigarea unor titluri de Mare Şlem şi a unei medalii olimpice decât de a fi pe o poziţie bună în clasamentul mondial, relatează Reuters şi Agerpres.

''Pentru mine, obiectivul este un Grand Slam, dacă e posibil să mai câştig unul. Şi de asemenea, Jocurile Olimpice de anul acesta, pentru că îmi doresc să am o medalie în carieră. Aşa că mă concentrez mai degrabă pe turnee, decât pe clasament'', a spus Halep, fost lider mondial, înaintea debutului său la ediţia din acest an a turneului Miami Open.

Halep (29 ani) va participa în premieră la un turneu în Statele Unite de la debutul pandemiei de coronavirus, după ce în august anul trecut a renunţat la US Open din cauza preocupărilor legate de COVID-19.

Dubla campioană de Mare Şlem a câştigat în 2020 trei titluri consecutive, la Dubai în februarie, iar apoi la Praga (august) şi Roma (septembrie), după reluarea circuitului profesionist.

Simona Halep s-a arătat bucuroasă că va juca la Miami, un turneu pe care nu l-a câştigat niciodată, deşi se confruntă cu mici probleme la umăr.

''Suntem într-o 'bulă', şi e obositor să stai săptămâni într-o 'bulă'. Însă trebuie să respectăm regulile'', a mărturisit Halep, care s-a infectat în octombrie cu noul coronavirus, având simptome uşoare, iar luna aceasta s-a vaccinat împotriva COVID-19.

''Mă simt mai relaxată, e mai confortabil să călătoresc acum, însă mă protejez în continuare. Acesta este motivul pentru care am venit în State'', a subliniat Halep.

Halep e a treia favorită a turneului Miami Open şi va juca direct în turul secund, cu învingătoarea dintre Mihaela Buzărnescu şi Caroline Garcia (Franţa).

Simona Halep va juca şi la dublu, alături de germanca Angelique Kerber, adversarele din prima rundă fiind Elise Mertens (Belgia) şi Arina Sabalenka (Belarus), principalele favorite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

17 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1226
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5075
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7620
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.3938

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro