SoftServe investeşte în educaţie şi AI: peste 150 de certificări în ţara noastră

A.B.
Miscellanea / 3 iunie

SoftServe investeşte în educaţie şi AI: peste 150 de certificări în ţara noastră

SoftServe, una dintre principalele companii globale de consultanţă IT şi servicii digitale, anunţă că angajaţii săi din România au obţinut peste 150 de certificări profesionale în doar trei ani de la intrarea companiei pe piaţa locală, timp în care au fost parcurse peste 9.500 de ore de învăţare, conform unui comunicat emis redacţiei. În total, peste 40% din angajaţi sunt certificaţi. Totodată, compania se implică activ în formarea viitorilor profesionişti IT, având colaborări cu patru universităţi de top şi trei asociaţii studenţeşti, dar şi iniţiative proprii dedicate studenţilor, cum ar fi seria de workshop-uri tehnice Tech Nights.

La nivel global, SoftServe University, ecosistemul educaţional intern al organizaţiei, susţine creşterea profesională şi personală prin iniţiative adaptate tuturor nivelurilor de experienţă. Astfel, în 2024, SoftServe şi-a continuat investiţiile în dezvoltarea competenţelor de business şi a celor tehnice, extinzându-şi, totodată, atenţia către inteligenţa culturală, wellbeing şi abilităţile interpersonale esenţiale.

În România, SoftServe colaborează cu mai multe universităţi şi asociaţii studenţeşti, implicându-se activ în formarea viitorilor profesionişti IT. În 2024, compania a derulat programe de practică obligatorie dedicate Big Data şi DevOps - în Bucureşti şi Timişoara, a organizat trei workshop-uri „Tech Nights” şi a sprijinit organizarea unui hackathon, la care au participat aproximativ 120 de studenţi. SoftServe continuă programele de practică şi anul acesta, organizând deja sesiunile pentru cel de Big Data şi urmând practica DevOps.

Totodată, SoftServe a extins în România programul educaţional global EduPro - dezvoltat de companie - lansând astfel un cadru internaţional pentru schimbul de idei şi metodele inovatoare de predare în învăţământul superior. În plus, compania susţine programul Bursele ANIS, acordând un grant Big Data unui profesor universitar implicat activ în dezvoltarea procesului educaţional.

„Educaţia rămâne o prioritate strategică pentru noi, iar în 2025 ne vom concentra şi mai mult pe dezvoltarea continuă a colegilor noştri, precum şi pe consolidarea parteneriatelor cu universităţi şi asociaţii studenţeşti. Credem într-o cultură în care învăţarea continuă este esenţială pentru inovaţie şi colaborare eficientă,” a declarat Dorina Itu, Country Learning & Development Manager.

Conform raportului global SoftServe University, de-a lungul anului precedent, peste 10.200 de soluţii de învăţare unice au sprijinit dezvoltarea a 11.571 de cursanţi interni şi 6.011 externi. Aceştia au parcurs o varietate de soluţii de învăţare - de la perfecţionare tehnologică şi specializări pe arii de expertiză până la dezvoltarea abilităţilor de leadership, certificări şi programe de coaching. Scorul Net Promoter (NPS) a crescut la 90 (+6 faţă de anul precedent), reflectând un nivel ridicat de satisfacţie a participanţilor.

Mai mult, compania colaborează cu 95 de universităţi din 7 ţări, inclusiv România, conectând peste 30.000 de studenţi la iniţiative educaţionale care facilitează tranziţia de la studii la angajare.

„La SoftServe University, construim un ecosistem complet de învăţare, care sprijină fiecare etapă a dezvoltării profesionale - de la studenţi şi tineri specialişti până la experţi şi manageri cu experienţă. Prin integrarea educaţiei în strategia noastră de business, cultivăm o cultură în care învăţarea continuă generează progres individual şi succes organizaţional. Rezultatele din raportul 2024 demonstrează clar capacitatea noastră de a transforma provocările în oportunităţi, consolidând rolul educaţiei ca motor al creşterii”, a declarat Galyna Datsiv, VP Learning & Development, SoftServe.

În 2024, compania şi-a consolidat expertiza în tehnologii cloud şi de date, prin iniţiative de certificare strategică şi recunoaştere din partea industriei. Angajaţii SoftServe au obţinut 915 certificări, inclusiv în Databricks, GitHub şi platforme cloud precum AWS, Google Cloud şi Microsoft. Un moment important a fost desemnarea SoftServe drept „Google Cloud Talent Development Partner of the Year” pentru regiunea EMEA, în semn de apreciere pentru iniţiativele de formare şi provocarea Google Cloud Certification, ce a susţinut şi cauze umanitare prin fundaţia Open Eyes.

Aproape 24% dintre angajaţi au contribuit la cultura de învăţare prin implicarea în Global Educators' Community, o reţea de peste 2.500 de mentori, speakeri, traineri şi experţi care promovează schimbul de cunoştinţe. În 2024, s-au creat, în medie, trei noi conexiuni de mentorat în fiecare zi lucrătoare. SoftServe a susţinut această comunitate prin iniţiative dedicate, precum programul „Train the Trainer” şi conferinţa #ENGAGEDUCATE. Aproape 32% dintre membrii comunităţii educaţionale SoftServe au fost promovaţi sau şi-au schimbat rolul, demonstrând legătura strânsă între implicarea în educaţie şi evoluţia profesională. Totodată, compania a îmbunătăţit accesibilitatea instruirilor de conformitate, aliniindu-se cu standardele internaţionale WCAG.

SoftServe continuă să investească în formarea profesioniştilor juniori prin SoftServe Academy, care oferă cursuri practice, reconversie profesională, internshipuri şi parteneriate cu universităţi. În 2024, peste 6.000 de persoane au absolvit cursurile Academiei. Compania a colaborat cu 95 de universităţi din Ucraina, Bulgaria, Polonia, România, Columbia, Mexic şi Chile. Prin hackathoane, târguri de carieră, întâlniri cu studenţii şi dezvoltare de curriculum împreună cu instituţiile academice, SoftServe a interacţionat cu peste 30.000 de studenţi, la nivel global, facilitând tranziţia de la educaţia teoretică la cerinţele reale ale industriei. De asemenea, compania a lansat primele comunităţi de profesori în Bulgaria, Polonia, România şi Chile şi a extins programul global EDUPRO. Comunitatea profesorilor a ajuns la 6.900 de membri - o creştere de 14% faţă de anul precedent.

Pentru aprofundarea expertizei interne în Gen AI, SoftServe University a creat peste 53 de cursuri on-demand, adaptate nivelului de competenţă. Soluţiile de învăţare dedicate AI şi Gen AI au sprijinit echipele de project management, business analysis, QA şi comunicare tehnică în integrarea acestor tehnologii în fluxurile lor de lucru. În parteneriat cu comunitatea Gen AI, compania a organizat „Gen AI Days” - două săptămâni de sesiuni live, workshop-uri şi masterclass-uri dedicate aplicării practice a AI. Întâlnirile regulate din cadrul comunităţii Gen AI Technical Excellence sprijină integrarea constantă a instrumentelor AI în ciclul de viaţă al dezvoltării software.

Colaborarea cu NVIDIA s-a intensificat în 2024 printr-un curriculum tehnic personalizat şi playlisturi educaţionale axate pe tehnologiile AI NVIDIA. Seria de evenimente online „NVIDIA Future Tech”, organizată împreună cu experţi din ambele companii, a atras 700 de participanţi. Un rezultat deosebit a fost contribuţia comună la dezvoltarea a patru certificări NVIDIA: Generative AI LLM Associate, Generative AI Multimodal Associate, AI Infrastructure Professional şi AI Operations Professional - primele din lume validate de experţii SoftServe, consolidând poziţia companiei în avangarda educaţiei AI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0558
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4398
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3903
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0092
Gram de aur (XAU)Gram de aur479.8636

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb