SoftVision recrutează 500 de specialişti IT

Amalia Pană
Companii / 11 aprilie 2016

SoftVision, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de aplicaţii software din Transilvania, va angaja 500 de specialişti IT în 2016, ajungând astfel la un număr de aproximativ 2000 de angajaţi la nivel internaţional, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"În 2016 plănuim să creştem şi să investim puternic în echipele noastre. Anul acesta vom continua şi investiţiile în infrastructură. O direcţie importantă o reprezinta atragerea de parteneriate strategice ce vor duce la extinderea SoftVision atât pe piaţa din România, cât şi pe cea internaţională din SUA şi Asia. Primii paşi în vederea susţinerii planurilor ambiţioase de extindere şi creştere au fost făcuţi de la finele anului 2015, când am deschis un nou sediu în Las Vegas", ne spune George Stan, directorul general Softvision.

Competiţia tot mai puternică existentă pe piaţă în ceea ce priveşte atragerea şi retenţia specialiştilor din domeniu, a determinat SoftVision să îşi concentreze eforturile şi în organizarea de traininguri pe o gamă largă de tehnologii în vederea specializării şi instruirii absolvenţilor de studii tehnice, potrivit oficialilor companiei.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2405
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1382
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.2112

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb