Solaris va livra 15 autobuze electrice la Suceava

S.B.
Miscellanea / 15 aprilie

Solaris va livra 15 autobuze electrice la Suceava

Producătorul de vehicule electrice pentru transport public Solaris Bus & Coach a semnat un contract cu municipiul Suceava pentru livrarea a 15 autobuze electrice Solaris Urbino 12, contract de 37,5 milioane de lei fără TVA, informează news.ro.

"Solaris Bus & Coach, lider european în producţia de vehicule electrice pentru transport public, anunţă semnarea unui contract cu municipiul Suceava pentru livrarea a 15 autobuze electrice Solaris Urbino 12. Procedura de achiziţie a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar valoarea contractului se ridică la 37,5 milioane de lei fără TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziţionate şi patru staţii de încărcare electrică rapidă şi alte 15 staţii de încărcare lentă", a informat compania.

Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 22 de luni.

Cele 15 autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de producătorul european în municipiul Suceava. Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 m lungime, 2,55 m lăţime şi o înălţime de 3,48 m şi poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane aşezate.

Noile autobuze Solaris au sistem de aer condiţionat şi încălzire, dar şi acces la Wi-Fi şi prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile.

Autobuzele sunt dotate şi cu sistem de supraveghere video prezent în fiecare autobuz şi cu sistem electronic de diagnosticare.

De asemenea, mijloacele de transport vor fi echipate şi cu un sistem de numărare a călătorilor cu senzori amplasaţi la fiecare uşă, care va permite operatorului de transport public să adune date relevante despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, precum şi cu un sistem de management al traficului catre transmite date în timp real de pe traseu către autobaza operatorului de transport public.

Cele patru staţii de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 şi 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.

În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din oraşele: Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, vehiculele electrice şi hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalităţi din România.

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze şi troleibuze. În cei aproape 25 de ani de existenţă, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de oraşe europene. În prezent, Solaris este lider de piaţă pe segmentul de e-mobilitate în transportul public, graţie gamei sale largi de troleibuze, autobuze electrice cu acumulator şi autobuze hibrid livrate. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului spaniol CAF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Electromagnetica
Allview
Artego

Curs valutar BNR

18 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9268
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0326
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7268
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.2201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
carieraenergetica.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro