SolarToday finalizează un sistem de stocare a energiei de 10,32 MWh în Zorleni

A.B.
Companii / 16 octombrie, 15:26

SolarToday finalizează un sistem de stocare a energiei de 10,32 MWh în Zorleni

SolarToday Eastern Europe a anunţat finalizarea şi punerea în funcţiune a unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 10,32 MWh în localitatea Zorleni, judeţul Vaslui, potrivit unui comunicat al companiei. Proiectul marchează un pas important în direcţia consolidării infrastructurii energetice verzi din România şi a tranziţiei către un sistem electric mai flexibil şi sustenabil.

Sistemul permite stocarea energiei solare generate de un parc fotovoltaic de 6 MW, urmând ca energia acumulată să fie livrată în reţea în perioadele de vârf de consum. Astfel, proiectul contribuie la echilibrarea reţelei şi creşterea stabilităţii acesteia, în contextul creşterii ponderii surselor regenerabile.

„România a intrat într-o nouă etapă, în care stocarea eficientă a energiei a devenit la fel de importantă ca producerea acesteia. Proiectul din Zorleni demonstrează că sistemele moderne de baterii pot funcţiona fiabil în condiţiile specifice reţelei româneşti”, a declarat Kamer Toker, Director de Vânzări al SolarToday Eastern Europe.

Proiectul a fost realizat în colaborare cu Jinko ESS, care a furnizat sistemele de baterii, Power Electronics, responsabil pentru soluţia de conectare la reţea, şi PowerKonnekt, care a dezvoltat sistemul de management al energiei (EMS).

SolarToday intenţionează să dezvolte în România capacităţi suplimentare de 300 MWh, aflate în prezent în diverse etape de pregătire. La nivel regional, compania pregăteşte şi alte proiecte - printre care un sistem de 5 MWh în Ungaria şi instalaţii de stocare de dimensiuni medii pentru clienţi industriali din Grecia, Bulgaria, Germania, Ţările de Jos şi Turcia.

Potrivit datelor SolarToday, capacitatea totală de stocare instalată în România a crescut semnificativ în ultimii doi ani - de la 16 MWh la începutul lui 2024 la peste 400 MWh în prezent -, urmând ca până în 2030 ţara să atingă o capacitate de ordinul gigawaţilor.

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4112
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7902
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb