Solicitanţii pot depune, de vineri, cererile de finanţare în cadrul Programului Iluminat Public

S.B.
Miscellanea / 19 august 2022

Solicitanţii pot depune, de vineri, cererile de finanţare în cadrul Programului Iluminat Public

Solicitanţii pot depune în aplicaţia informatică, începând de vineri, ora 10:00, cererile de finanţare în cadrul Programului Iluminat Public, împreună cu documentaţia aferentă, informează Agerpres.

Unităţile administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului Iluminat Public şi-au putut crea conturile de utilizator în aplicaţia informatică pusă la dispoziţie pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu începând cu data de 16 august

2022.

Conform AFM, bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 500 milioane lei. Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de

solicitanţi.

Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu care pot beneficia de fonduri până la maximum 50 milioane lei, în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb