SONDAJ NIAVIS:Principale obiective ale romancelor legate de imbunatatirea stilului de viata in 2023

M.C.
Miscellanea / 1 februarie 2023

Principale obiective ale romancelor legate de imbunatatirea stilului de viata in 2023

În luna ianuarie 2023, sub umbrela #VorbimLimbaNaturii, Niavis, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de alimente şi superalimente din România, a demarat un sondaj prin care îşi doreşte să sublinieze importanţa tot mai mare pe care o acordă româncele protejării mediului înconjurător şi unui stil de viaţă sănătos, conform unui comunicat remis redacţiei. La acest sondaj, derulat online, la nivel naţional, au participat peste 1000 de femei de toate vârstele.

Dacă pentru un sfert dintre participantele la sondaj, oboseala este cuvântul care descrie cel mai bine starea actuală, 20% simt recunoştinţă, iar 10% incertitudine. Peste 80% dintre participantele la sondaj consideră alimentaţia importantă şi foarte importantă în starea generală de bine. Astfel, un procent semnificativ (60%) şi-a propus pentru acest an o dietă sănătoasă, alături de un program mai activ de sport (62%) şi mai mult timp în aer liber (58%).

Întrebate despre schimbările pe care doresc să le facă în alimentaţie în 2023, cele mai multe respondente au declarat că vor să renunţe la zahărul adăugat (62%), să consume mai multe fructe şi legume (56%) şi să reducă consumul de carne şi mezeluri (26%).

Eticheta, cel mai important criteriu la achiziţia unui produs alimentar

70% dintre respondente consideră că cel mai important criteriu atunci când aleg un produs alimentar este eticheta, respectiv lista de ingrediente a produsului, în timp ce preţul ori provenienţa produsului primează pentru 10%.

Bugetul lunar alocat pentru achiziţia de alimente naturiste, bio, organice variază de la sub 250 lei pentru 60% dintre respondente, până la peste 400 lei pentru 15%. O femeie din cinci alocă lunar între 250-400 lei pentru produsele naturiste.

În ceea ce priveşte alimentele naturiste consumate cu precădere, mai mult de o treime dintre participantele la sondaj indică consumul de miere şi produse apicole, urmat de consumul de cereale integrale (15%), vitamine şi suplimente naturale (14%), ceaiuri (13%), condimente şi mirodenii (13).

3 femei din 4 se simt mai relaxate după ce petrec timp în natură

Conform sondajului demarat de Niavis, aproape 60% dintre participantele la sondaj petrec mai puţin de 4 ore săptămânal în aer liber, în timp ce 9% alocă mai mult de 12 ore săptămânal petrecerii timpului în aer liber. Când vine vorba de timp în natură, mai mult de jumătate (55%) dintre respondentele sondajului indică drept loc preferat parcul, în timp ce o treime preferă grădina casei, iar pentru 36%, muntele este destinaţia unde petrec cel mai mult timp în natură.

Întrebate care sunt activităţile preferate pe care le desfăşoară în aer liber, mai mult de 80% indică plimbările, în timp ce drumeţiile şi excursiile sunt alese de o treime, iar o femeie din cinci alege lectura ca activitate preferată în aer liber.

În timp ce 75% dintre femei se simt mai relaxate după ce petrec timp în natură, 40% se simt mai pline de energie şi acelaşi procent au un somn mai odihnitor. Doar 3.8% dintre respondente nu au observat nicio schimbare după ce petrec timp în natură.

Pentru a proteja mediul şi natura, 53% se orientează spre alimente naturale

Aproape în unanimitate (96%), participantele la sondajul Niavis consideră că a avea grijă de natură este o necesitate, doar 4% consideră protejarea mediului un trend sau nu au o opinie în acest sens.

Întrebate ce fac pentru a proteja natura şi mediul înconjurător, printre cele mai întâlnite acţiuni sunt consumul responsabil şi evitarea risipei (66%), orientarea spre alimente naturale, cât mai puţin procesate (53%), achiziţia de produse alimentare de provenienţă locală sau de la producători români (47%). Jumătate dintre respondente colectează deşeuri selectiv, iar o femeie din cinci a renunţat sau şi-a propus să renunţe la plastic în 2023, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pretextul asta "pentru a protexa mediul"

    NU VA ESTE RUSINE CU ATATA FALSITATE?! 

    Pai cand mancadea si etc produse si alimente nu consumau atata "marketing" in plasticuri cartoane aluminiu hartie cerneala pigmenti... nu era NATURAL?! Atunci era "neconform?! 

    Dar acum cat de natural este sa ai umplere la botul calului de "magazine, etc masini, plasticuri, poluante.... unde naiba mai este NATURALUL in natura?! 

    Acum cu milioane de neoane leduri de plastic, casete luminoase, stiplex, pexi, etc poli, nu mai este NENATURAL? 

    Mare este FATARNICIA CAPITALISMULUI BAZAT PE INSELATORIE! 

    astazi avem mai multa "poluare" si "ne naturale" in toate din jurul nostru! 

    Se vede dupa gradul accelerat de nasteri copii cu probleme, se vede in degradarea structurii adn la oameni ce nasc si lasa mai departe "blegi genetici". Avem puzderie de baieti /copii adolescenti cu "tate" (DA CU TATE). 

    Unde este naturalul in asta?! 

    UNDE? 

    Avem astazi mai multe fete ce emana mirosuri masculine, ce se maturizeaza in explozie mult mai accelerat, ce au comportamente deplasate fata de mostenirea lor genetica. Avem astazi consum de "ne natural" din partea categoriei feminine exponential mai mare fata de trecut; fata de "epoca saracului". 

    Avem exponential in crestere "Fatalai" cu maini de "doamne" ce consuma de sparg "ne naturale" si "naturale" ambalate exact in ce postati. 

    s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5970
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8238
Gram de aur (XAU)Gram de aur298.9173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb