SONDAJ UNPRManagerii îi percep pe funcţionarii din Justiţie, Fisc şi Vămi ca fiind cei mai corupţi

Eli Roman
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 26 august 2004

Coaliţia Anticorupţie a organizat, în perioada aprilie-iulie, o serie de mese rotunde în principalele oraşe ale ţării care au avut ca scop articularea eforturilor de luptă împotriva corupţiei.

Concluziile meselor rotunde au fost prezentate ieri, în cadrul unei conferinţe de către Bogdan Lăzărescu, director al Centrului Pilot de Transparenţă. În plan general, sursele corupţiei au fost identificate ca fiind directe, la nivel politic, şi unele indirecte, de la nivelul micilor funcţionari. Potrivit domnului Lăzărescu, în urma sondajelor efectuate în rîndul a 350 de directori generali ai unor companii din ţară, corupţia a fost întîlnită în primul rînd la nivelul funcţionarilor din justiţie, inspectorilor fiscali şi vamali, sectorului de sănătate şi învăţămînt. Printre principalele cauze ale corupţiei identificate de coaliţie au fost dorinţa de cîştig personal, salariile mici ale funcţionarilor publici, legislaţia imperfectă şi slaba aplicare a legii. Bogdan Lăzărescu a subliniat că există o viziune diferită vizavi de îngrijorarea faţă de fenomenul de corupţie a companiilor mari şi a companiilor mici şi mijlocii.

"Companiile mici şi mijlocii sînt obligate de mai multe ori să facă plăţi informale în raport cu cele mari" a adăugat domnia sa. De asemenea, probleme grave de corupţie sînt mai des întîlnite în partea de sud-est a ţării şi mai puţine în partea de vest. Marian Petre Miluţ, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR) a declarat că este interesant faptul că demersul acesta merge la corupţia pe care nu o vedem, ci doar o intuim. În opinia sa, privatizarea "Petrom" este un caz clar de vînzare netransparentă. În ceea ce priveşte proiectul Autostrăzii Transilvania, domnul Miluţ consideră "un act imoral economic de acordare a unui proiect economic naţional fără licitaţie firmei Bechtel". Un alt exemplu de corupţie prezentat de domnul Miluţ l-a consituit organizaţia SAPARD, care "este o instituţie construită coruptă, care nu este supravegheată de Bruxelles şi înregistrînd 135 de cazuri de incompabilitate". Trendul evolutiv al corupţiei a crescut în ultimii patru ani, ceea l-a determinat pe preşedintele UNPR să ne declare că "pînă în 2007 situaţia corupţiei va fi neclară, însă din acel an vom fi nevoiţi să ne aliniem buzunarele ţării la cele europene şi va fi rău". "Cît timp ţara noastră acceptă aceste fenomene de corupţie, industria şi agricultura vor dispărea şi vom deveni o ţară colonizată" a mai declarat domnul Miluţ.

Constituită în urmă cu două luni, Coaliţia Anticorupţie s-a format pe baza unui Parteneriat Public-Privat pentru Combaterea Cauzelor Corupţiei. Coaliţia este reprezentată de: Alianţa Strategică a Asociaţiilor de Afaceri, Alianţa pentru Dezvoltarea Economică a României, Asociaţia Academia de Advocacy şi Centrul Pilot de Transparenţă.

Soluţii pentru combaterea corupţiei

În vederea înlăturării surselor de corupţie, patronii au propus o serie de soluţii printre care se numără: crearea unui centru de transparenţă la nivelul fiecărei organizaţii, înfiinţarea la nivelul fiecărui minister a unor birouri unde să poată fi sesizate cazurile de corupţie, scăderea cotei de TVA şi încurajarea reinvestirii profitului. Alte soluţii propuse au mai vizat acordarea salariilor funcţionarilor publici pe baza evaluării competenţei, descentralizarea activităţii unor ministere precum cel al Sănătăţii, al Educaţiei, Mediului şi al Economiei şi Comerţului.

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

02 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9024
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4632
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9026
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4966
Gram de aur (XAU)Gram de aur280.1298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro