Sorin Cîmpeanu anunţă majorarea premiilor pentru olimpiadele naţionale

S.B.
Miscellanea / 26 mai

Sorin Cîmpeanu anunţă majorarea premiilor pentru olimpiadele naţionale

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat, joi, că în şedinţa de Guvern a fost adoptată o Ordonanţă privind majorarea premiilor pentru olimpiadele naţionale, informează news.ro.

Astfel, premiul I va fi 1.000 de lei, premiul 2 va fi de 700 de lei, premiul 3 de 500 de lei, iar menţiunea va fi de 300 de lei. În plus, se vor acorda burse de performanţă şi pentru elevii din sistemul privat care ajung să reprezinte România la olimpiadele internaţionale.

Ministrul a anunţat că prin Ordonanţa adoptată astăzi, s-au aprobat mai multe măsuri atât pentru învăţământul preuniversitar cât şi universitări, un pachet care pregăteşte legislaţia care va face proiectul România Educată operaţional.

"Este vorba în primul rând de recunoaşterea şi susţinerea performanţei elevilor români. În acest sens, au fost adoptate următoarele patru măsuri, pentru recunoaştyerea performanţei: în primul rând, în contextul în care valoarea premiilor pentru participarea la olimpiadele naţionale, cu etapă internaţională, ajunge până la 12.550 de lei premiul I, fiind peste 4.000 de lei, menţiunea, pentru etapa regională, premierul întâi este 4.440 de lei şi 2.500 de lei menţiunea", a spus el.

Ministrul a mai spus că aveam un sistem ridicol de recunoaştere a performanţei la nivel naţional, iar la nivel internaţional şi regional, lucrurile sunt în regulă.

"Premii naţionale care să pornească de la 65 de lei şi să se oprească la 150 de lei, pentru un elev care a fost primul în ţară la o olimpiadă au fost considerate ridicole de către Guvern, pe bună dreptate. Pe cale de consecinţă, premiul I va fi 1.000 de lei, premiul 2, 700 de lei, premiul 3, 500 de lei, iar menţiunea 300 de lei.

A doua măsură anunţată de ministru este pentru participarea la olimpiadele naţionale, Guvernul a doblat astăzi alocaţia zilnică pentru cazare şi masă, pentru fiecare participant, în medie fiind în jur de 20.000 de participanţi, elevi şi profesori.

"Dublarea de la 100 la 200 de lei, pe zi, alocaţie, înseamnă că, luând în calcul numărul de participanţi, alocaţia zilnică pentru participarea la olimpiade este 4 milioane de lei zilnic, susţinuţi de Guvernul României", a mai spus Cîmpeanu.

El a precizat că o altă măsură luată de Guvern a fost ca performanţa elevilor la olimpiadele internaţionale să fie recunoscută indiferent de şcoala de unde provin, prin alocarea unor burse de performanţă, pentru prima oară în şcolile private.

"Sunt elevi care reprezintă România, care merită recunoaşterea statului pentru nivelul înalt la care reprezintă România, indiferent de sistemul de stat sau particular", a arătat el.

Ministrul Educaţiei a mai spus că o altă măsură este crearea cadrului legal astfel încât autorităţile locale, dincolo de resursele de la buget, să aibă posibilitatea legală să contribuie pentru creşterea valorii acestor premii.

Ziarul BURSA

05 iulie
Conferinţa “Piaţa financiar-bancară, la graniţa dintre pandemie şi război”
Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

04 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9448
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9342
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7408
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.8111

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro