ICT

SORIN CÎMPEANU, REPLICĂ LA MESAJUL MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII:''Vom propune deschiderea şcolilor fără testare''

G.U.
Miscellanea / 04 aprilie

''Vom propune deschiderea şcolilor fără testare''

Polemica dintre Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei pe tema testelor din şcoli continuă. Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dat astăzi o nouă replică, la Digi24, după ce secretarul de stat Andreea Moldovan a corectat cifrele prezentate anterior de el în privinţa testelor achiziţionate şi folosite mult prea puţin în şcoli. Ea a mai a spus că testele de salivă solicitate de ministrul educaţiei nu sunt de calitate şi nu se lucrează deocamdată cu ele. Ca urmare a acestor declaraţii, Sorin Cîmpeanu a anunţat la Digi24 că va propune să se renunţe la criteriul testării elevilor în şcoli atunci când se va stabili în ce condiţii se redeschide învăţământul faţă în faţă.

Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmase, duminică, într-o postare pe Facebook, că în cele opt săptămâni de şcoală (începând din 8 februarie), au fost folosite mai puţin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziţie pentru testarea în şcoli, ceea ce reprezintă un "un insucces major". El a arătat că una dintre cauze ar putea fi faptul că părinţii le consideră invazive şi a cerut din nou Ministerului Sănătăţii să achiziţioneze teste salivare, non-invazive, pentru şcoli, informează Digi24.

În replică, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat Andreea Moldovan a spus că numărul de teste folosite până în prezent în şcoli este de 26-27.000, ceea ce "nu este neglijabil". În privinţa testelor pe bază de salivă, ea a spus că ele implică un risc, pentru că pot da rezultate negative şi un fals sentiment de siguranţă. "Practic, e un test care, deocamdată, nu e în metodologia de lucru a INSP, după care ne pliem toţi. Când aceste teste vor fi de o calitate superioară, corespunzătoare, va fi un pas înainte pentru o testarea mai plăcută. Deocamdată, aceste teste nu sunt agreate de metodologie, pentru că nu sunt suficient de bune", a punctat Andreea Moldovan.

Contactat de Digi24, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus că cifrele "corectate" de Ministerul Sănătăţii faţă de ce prezentase el în privinţa testelor diferă nesemnificativ, "nu e 2 la sută, e 2,2 la sută, deci tot infim", a spus Sorin Cîmpeanu, precizând că numărul de 19.000 de teste despre care vorbise el l-a luat din statisticile puse la dispoziţie tot de Ministerul Săntătăţii. "Nu are niciun fel de importanţă, fluctuaţiile sunt absolut minore", a menţionat Cîmpeanu.

"De asemenea, atunci când am spus că este nevoie de o testare în şcoli, m-am baza pe recomandările Ministerului Sănătăţii. Dacă Ministerul Sănătăţii, care are deplină competenţă pentru a se pronunţa, spune că aceste teste non-invazive nu sunt relevante, cu atât mai bine! Noi ne bazam pe opiniile specialiştilor din sănătate şi vom propune, din partea Ministerului Educaţiei, să se respecte doar trei condiţii pentru redeschiderea tuturor şcolilor cu prezenţă fizică. Mai exact: respectarea regulilor (distanţă, mască, măsuri de igienă şi aerisirea spaţiilor); a doua condiţie este vaccinarea personalului didactic şi la acest moment avem aproape 150.000 de angajaţi vaccinaţi, aproape 50 la sută, e o condiţie îndeplinită şi sperăm, facem tot posibilul să promovăm importanţa vaccinării în rândul personalului din şcoli; şi a treia condiţie rămâne aceea a confirmării ipotezelor epidemiologilor, conform cărora, după un vârf pe care îl vom atinge cu privire la rata de infectare în aprilie, va urma un trend descendent", a detaliat Sorin Cîmpeanu.

"Deci, având respectarea regulilor, vaccinare şi trend descendent, dacă testele non-invazive sunt irelevante, atunci Ministerul Educaţiei va propune deschiderea şcolilor cu respectarea acestor trei condiţii", a punctat duminică, la Digi24, ministrul Sorin Cîmpeanu, amintind că în data de 4 mai urmează să se revină la şcoală conform scenariilor deja ştiute - verde, galben, roşu - care ţine cont de rata de infectare la mia de locuitori dintr-o localitate.

"Dacă Ministerul Sănătăţii, care repet, are deplină competenţă să se pronunţe, spune că (testele) sunt non-invazive (n.r. - neconludente), atunci noi la Ministerul Educaţiei luăm act de acest lucru şi eliminăm această condiţie, care este strict o condiţie sanitară, nu ţine de educaţie. Pentru educaţie este important să reluăm activitate în şcoli cu prezenţă fizică", a subliniat ministrul educaţiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Un ministru inconstient.

    Se pare ca-i singurul care gandeste cu capul lui , si o face si bine . primul care incearca sa iasa din turma de prosti . pina acum nu a fost nici o testare si a fost foarte bine , cine se imbolnavea , statea acasa si se trata ,cine nu , isi vedea de treaba lui . acum turma de prosti vrea sa stam toti acasa , si sa-i imbogatim pe cei cu testele , care imi arata ceva si fara sa ma testez , daca am simptome , daca nu , eventual imi da un rezultat eronat si nesemnificativ asa cum a decis si CC din Portugalia .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro