Sorin Cîmpeanu vine cu noi explicaţii privind demisia din funcţie

F.D.
Politică / 30 septembrie

Sorin Cîmpeanu vine cu noi explicaţii privind demisia din funcţie

Ministrul demisionar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a venit vineri cu noi explicaţii privind demisia sa din funcţie, el arătând că "a venit din dorinţa de a elimina presiunea nedreaptă şi ilogică asupra reformei în educaţie, fiind evidentă deturnarea discuţiilor din spaţiul public spre alte zone total străine interesului a sute de mii de profesori şi a milioane de copii şi tineri. Cîmpeanu mai afirmă că a fost în repetate rânduri ţinta unor atacuri injuste şi nefondate, conform News.ro.

"Este o demisie care a venit din dorinţa de a elimina presiunea nedreaptă şi ilogică asupra reformei în educaţie, fiind evidentă deturnarea discuţiilor din spaţiul public spre alte zone total străine interesului a sute de mii de profesori şi a milioane de copii şi tineri. Este o demisie care a venit din dorinţa de a nu periclita reforma educaţiei şi parcursul noilor legi ale educaţiei", spune ministrul în mesaj.

Sorin Cîmpeanu afirmă că "a fost în repetate rânduri ţinta unor atacuri injuste şi nefondate".

"Deşi am explicat de fiecare dată şi am demontat toate acuzele care mi s-au adus, toată seria de atacuri din ultima vreme nu ar fi făcut decât să ducă în derizoriu o reformă adevărată, la care s-a muncit ani de zile. Tocmai pentru că am crezut şi voi crede până la capăt în acest proiect, şi pentru că doresc să îl vad devenind realitate, am luat decizia de a demisiona", a spus Cîmpeanu.

Fostul ministru afirmă că a iniţiat reforma sistemului de învăţământ, pregătind implementarea "României Educate" şi a făcut paşi importanţi pentru o finanţare mai bună a sistemului de învăţământ şi pentru accesul egal al tuturor copiilor la educaţie. "Acestea sunt lucruri care vor rămâne", a spus el în final.

Sorin Cîmpeanu a anunţat, joi seara, că a decis, "din proprie iniţiativă", să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei.

"A fost o şansă şi o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învăţământ", a afirmat el. Cîmpeanu s-a descris ca " omul care construieşte" şi nu unul "care dărâmă". "Proiectele legilor România Educata reprezintă cea mai bună şansă pentru o educaţie aşa cum cred ca ne dorim cu toţii. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educaţie de calitate, vor fi şi mai mulţi oamenii care nu percep conţinuturi şi nu înţeleg adevăratul sens al cuvintelor", a susţinut el. Demisia lui Cîmpeanu vine în contextul acuzaţiilor de plagiat la adresa sa.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că a acceptat demisia ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, căruia i-a mulţumit "pentru colaborarea de până acum". "Urmează să ne consultăm în Partidul Naţional Liberal şi în cadrul coaliţiei de guvernare şi să validăm, cu celeritate, propunerea pe care o voi înainta domnului preşedinte al României, Klaus Iohannis", a arătat el.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Agentul strain Bogdan Chireac spunea ca Sorin Campeanu trebuia sa duca la bun sfarsit distrugerea invatamantului romanesc , adica continuarea reformelor dupa model occidental.modelul occidental de "succes " ii aduce pe acestia , pe occidental la vanatoare de elevi si student si prin Romania . cunosc caz concret cum au venit francezii la un liceu la directoare sa intrebe ce elevi buni are si sa le asigure cazare si studii contra contract .

    1. Nu cita nulitati care isi dau cu parerea despre lucruri despre care nu au habar.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro