Spania vrea să majoreze salariile tuturor funcţionarilor, în urma inflaţiei ridicate

G.U.
Politică / 05 octombrie

Spania vrea să majoreze salariile tuturor funcţionarilor, în urma inflaţiei ridicate

Guvernul spaniol intenţionează să acorde tuturor funcţionarilor o majorare salarială de 2% în 2022, pentru ca salariile lor să menţină ritmul cu creşterea preţurilor de consum, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, informează Agerpres.

Majorarea va trebui să fie ratificată de întregul Executiv şi apoi de Parlament, până la finalul acestui an, ca parte a bugetului pe 2022.

Datele publicate de Institutul de Statistică (INE) arată că rata anuală a inflaţiei a atins 4%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.

Guvernul a dat asigurări că majorarea preţurilor de consum este tranzitorie dar Banca Centrală a Spaniei a avertizat asupra efectelor secundare, cum ar fi creşterea salariilor, care ar putea face ca inflaţia să persiste.

În septembrie, salariul minim în Spania a fost majorat cu 1,6% (sau cu 15 euro pe lună) iar Guvernul intenţionează să aprobe noi majorări în 2022.

Pensiile din sistemul public ar urma să crească de la 1 ianuarie, pentru a menţine ritmul cu nivelul inflaţiei, estimată de experţi la aproximativ 2,8% în 2021.

În 2019, Guvernul lui Pedro Sanchez a majorat salariul minim cu 22%, până la 1.050 euro brut. Aceasta a fost urmată de o a doua majorare cu 5,5% în luna ianuarie 2020.

Toate aceste creşteri, cele mai importante din ultimele decenii, sunt destinate aducerii salariului minim din Spania în apropiere de nivelul din ţările vecine europene.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Vai, asta inseamna populism, politica tip dracnia.

    sunt idioti... o sa le sara inflatia si mai rau in aer!

    alimenteaza focul inflatiei cu benzina maririlor salariale ... tembeli care sunt ei!

    Oamenii nu inteleg ca inflatie de 1 la 4 este 300% !!!

    Doar ca acest impuls de inflatie da si impuls in etc cresteri de "capacitati" , formari de capital!! 

    Acum depinde de piete!! 

    Diferneta de capital ; capcaitati ce nu au fost creeate va rezulta in inflatie masa monetara fara contrapartida reala in piata = inflatia perceputa de omul de rand! 

    Semnat comenturi "cretine" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
ALPHA BANK
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

07 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8231
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.5919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
croco.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro