Spartan deschide al doilea restaurant din Iaşi

B.B.
Companii / 29 noiembrie 2019

Spartan deschide al doilea restaurant din Iaşi

Lanţul de restaurante de tip fast-food Spartan continuă să se extindă în marile oraşe din România şi deschide o nouă unitate în Iaşi, după o investiţie de aproximativ 105.000 de euro. Cel de-al doilea restaurant Spartan din Iaşi va fi situat în Complexul comercial eGros, unul dintre cele mai mari din regiune, iar cu prilejul deschiderii sale oficiale, care va avea loc pe 30 noiembrie, va fi inaugurată şi zona de food court din eGros. Odată cu noua deschidere, numărul de persoane angajate în restaurantele Spartan situate în toată ţara ajunge la 900,se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Ieşenii sunt aşteptaţi în noul restaurant Spartan, cu produsele tradiţionale: Souvlaki şi Gyros gătite după reţete proprii, pyta pregătită pe loc şi sosurile marcă înregistrată. Noua unitate ocupă o suprafaţă de 100 metri pătraţi, are 14 angajaţi şi funcţionează în sistem de franciză, compania francizată fiind Arcman Corporation SRL, condusă de Alexandru Bogdan Arcalianu şi Sebastian Mandiuc, mai menţionează sursa.

Primul restaurant Spartan din Iaşi se află în Complexul Comercial Felicia şi funcţionează din Aprilie 2015. Până la finalul acestui an, va fi inaugurată o a treia unitate, plasând Iaşiul în topul marilor oraşe din România cu mai mult de două unităţi Spartan. Prima poziţie este ocupată de Timişoara - cu şapte restaurante -, urmată de Bucureşti, Constanţa şi Suceava.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2310
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur596.5952

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb